Mircea Cărtărescu nu se defineşte scriitor, nu explică ce este poezia, scrie zilnic în Jurnal, acum trei ani a ieşit din depresie datorită Facebook-ului, iar de întrebarea despre câştigarea Nobelului s-a plictisit spunând că lumea este obsedată de această chestiune mai mult decât el, sunt câteva dintre subiectele despre care a vorbit la prima ediţie a "Intersecţiilor de miercuri" din acest sezon.
"Nu mi-am zis niciodată scriitor. Nu mă definesc scriitor, mi-am zis întotdeauna un om care scrie literatură. Aşa mă consider şi astăzi. În ceea ce mă priveşte, definiţia a ceea ce fac eu seamănă cu ce-i scria într-o scrisoare Franz Kafka logodnicei sale Felice Bauer: În definitiv eu sunt numai şi numai literatură, sunt nimic altceva decât literatură". Foarte mult timp m-a obsedat acea frază. Cum poate un om să spună despre el însuşi că este nimic altceva decât literatură, adică literatură fără rest? (...) Kafka a rămas pentru mine ca o stea polară, ca un fel de ideal de neatins pentru că este de neatins, de asta este şi atât de venerat, mulţi considerându-l cel mai important scriitor al modernităţii, deşi nici el nu s-a numit vreodată scriitor", i-a mărturisit Mircea Cărtărescu Svetlanei Cârstean în debutul dialogului.
Despre scriitori şi opere proaste
5 noiembrie - Gala Profit - Povești cu Profit... Made in Romania
14 noiembrie - Maratonul Agriculturii
"Eu îi admiri pe scriitorii proşti. M-am gândit de foarte multe ori: o carte proastă se scrie cu aceeaşi pasiune ca şi o carte bună. De foarte multe ori, scriitorii proşti, artiştii proşti fac opere derizorii, uneori ridicole, jalnice, de cele mai multe ori plicticoase. Dar ei nu au vrut să le facă aşa, au vrut să dea o capodoperă. Unii dintre ei chiar cred că au dat o capodoperă şi uneori chiar au dat o capodoperă. De nenumărate ori opere artistice care au fost considerate jalnice s-au dovedit a fi de fapt adevărate şi mari opere artistice", a spus scriitorul, dând exemplul lui Paul Cezanne, care era un pictor de care râdea toată lumea, dispreţuit. Falubert, prieten cu Cezanne, a scris într-un roman al lui despre el, un personaj fiind întruchiparea lui, a pictorului ratat.
"Este posibil să dai la început, când eşti un tânăr, o carte senzaţională şi apoi să nu mai faci nimic 60 de ani până la sfârşitul vieţii, sau este la fel de posibil să fi dat numai rateuri, să fi scris 10 cărţi proaste şi la 70 de ani să dai o capodoperă. Asta este consolarea tuturor scriitorilor: până acum nu am făcut nimic, dar cine ştie!", a descris Cărtărescu mai multe situaţii.
Vorbind despre cum poate fi explicată poezia, Mircea Cărtărescu a menţionat că nu există nicio operă care să însemne acelaşi lucru pentru toată lumea, subliniind: "este o chestiune de gust, de instrucţie, de cultură, de obişnuinţă a literaturii. Un om care nu e obişnuit să citească versuri, pus în faţa unui text care e prezentat drept poezie poate să nici nu-l recunoască ca poezie".
"Prefer să nu explic ce e poezia, nu e misiunea mea, prefer să-i dau cuiva nişte cărţi să citească, să înţeleagă cum s-a ajuns acolo", a spus intervievatul Svetlanei Cârstean, oferind şi explicaţii profesorale legate de cum poate fi explicată poezia proastă.
"Unui student nu mă apuc să-i explic că "Pâlnia şi Stamate" al lui Urmuz este un roman, pentru că nu o să mă creadă. Vede că are cinci pagini şi jumătate. "Ce roman e ăsta?" Şi atunci, nu le pun textul în faţă, ci le vorbesc despre ce înseamnă antiliteratură. "Pâlnia şi Stamate" are un început balzacian: o casă cu grilaj şi geamlâc cu sonerie, dar apoi fiecare frază care urmează subminează acest clişeu balzacian şi lucurile merg nu numai în absurd, dar merg într-un fel de suprarealism absolut formidabil şi apoi în satiră socială teribil de dură. Prin urmare, acel roman nu este un roman balzacian, ci matriţa goală în care balzacienii îşi turnau romanele. Urmuz ne arată cât de caraghioasă, absurdă este negativitatea romanului balzacian. Deci, fără o instruire prealabilă, nu este posibil să înţeleagă".
Facultatea de Litere nu produce scriitori, nu este sensul ei. Produce profesori.
"După părerea mea este o prostie supremă lucrul acesta, pentru că cel puţin 75% din scriitorii din ultimii 50 de ani au ieşit de la Litere. Adică, cei care conduc aceste facultăţi ar trebui să-şi dea seama de acest potenţial. Dacă aş fi eu rector, sau măcar decan la Litere mi-aş asuma acest lucru, dar nu sunt", a spus profesorul Mircea Cărtărescu, completând că de-a lungul timpului a cerut ca în facultate să se predea mai multă literatură.
"De când am fost asistenţi, apoi conferenţiari, grupul nostru de scriitori din facultate a cerut tot timpul mai multă literatură, şi de câte ori am cerut mai multă literatură s-a dat mai multă gramatică, aşa că am renunţat să mai cerem".
"Când am renunţat definitiv la poezie şi am trecut la proză am ştiut foarte bine ce fac. Arta prozei o poţi învăţa învăţând nişte principii, ce nu trebuie să faci, pe când arta poeziei nu se poate preda, ci se poate însuşi doar prin exemplu, prin frecventarea unor texte. Poezia este o artă mult superioară prozei. Eu nu leg poezia neapărat de versuri, ea are un sens care o apropie de graţie şi care este vizibil în toate artele. Poezia este un fel de a vedea lucrurile", a afirmat el, mărturisind că până să renunţe la a scrie poezie scrisese "incredibil de mult", şapte volume de versuri însumând 1.000 de pagini, asemuind opera sa poetică cu un tort de marţipan. "Mânânci o felie, dar dacă mănânci tot tortul? Totuşi nu poţi mânca un tort întreg. Eu mâncasem un tort întreg până la 33 de ani. Era prea multă poezie, nu mai puteam".
Mircea Cărtărescu a dezvăluit câteva detalii despre obiceiurile scriitorului. Scrie zilnic o oră şi jumătate, de mână. "Scriu cu senzaţiile mele".
De la 17 ani, din 15 septembrie 1973, Mircea Cărtărescu scrie în Jurnalul său. "Jurnalul meu este ca un fel de sită care are găuri mici înconjurate de găuri mari, în sensul că scriu aproape zilnic, alteori fac pauze. Însă în acele perioade sufăr cumplit. Jurnalul meu este a doua mea piele. Nu-mi seamănă cu adevărat, acolo este un personaj", a povestit scriitorul, care publică fragmente de jurnal pe Facebook.
"Textele pe care le-am pus foarte rar pe Facebook sunt copiate din Jurnal. Ăsta e sensul Facebook-ului, e un fel de jurnal. Am faţă de Facebook o atitudine foarte ambiguă, pe de o parte îmi place. Acum trei ani m-a lovit o depresie foarte puternică, cu o jale continuă. Şi pentru că niciodată în viaţa mea nu am luat o pastilă, m-am gândit să intru pe Facebook despre care prietenii îmi spuseseră că e Sodoma şi Gomora. Am intrat pe Facebook şi într-o săptămână nu mai aveam depresia. M-a distrat atât de tare... Îmi lipseau prietenii, contactele, de asta aveam depresie. Mă şi enervează în fiecare zi, cumplit. Un lucru pe care l-am învăţat de pe Facebook a fost să-mi ţin gura. Am învăţat să nu reacţionez la fiecare lucru care nu-mi place. De câte ori vedeam ceva, o idioţenie, mă duceam şi spuneam: "nu-i frumos ce faceţi!". Nu mai reacţionez negativ la nimic. Dar la toată stupiditatea lumii să reacţionezi, ajungi la pepeni. Intru în fiecare zi, nu sunt adictiv, din orice lucru ies foarte uşor, dar mă şi supără foarte tare (...) Îmi gâdilă orgoliul, pentru că am aproape 70.000 de urmăritori, ceea ce pentru stima mea de sine nu e rău deloc".
Despre premii
"Nu-i bine să nu iei premii deloc pentru că te înăcreşti. Cu timpul ajungi să te întrebi, "dar oare sunt idiot, sunt ultimul dintre oameni, toţi ceilalţi din jurul meu iau câte un premiu, chiar şi premiul revistei Analize sau mai ştiu eu care". Chiar şi un premiu de acolo e bine să-l iei pentru liniştea ta, pentru stima de sine (...) Nu doar premiile te onorează pe tine şi tu le onorezi pe ele. De fapt, un premiu are valoarea celor care l-au luat de-a lungul timpului. Dacă primesc un premiu literar mă uit să văd cine l-a luat înainte. Dacă sunt oameni pe care nu-i cunosc, încerc să scap sau îl primesc nu cu foarte mare plăcere".
În nicio discuţie Mircea Cărtărescu nu a fost ocolit de întrebarea: ce ar însemna câştigarea premiului Nobel?
"Lumea este obsedată de chestiunea asta în afară de mine. Nu e nimic de spus. Nu mă gândesc la lucruri pe care nu le pot influenţa. Nu cunosc pe nimeni care acordă acest premiu, nu am niciun argument pentru ei. Nu sunt omul care-şi face reţele de prieteni, de relaţii. Nu ştiu dacă oamenii din Academia Suedeză mi-ori fi citit vreo carte. Atunci, despre ce vorbim? E un simplu zvon care pluteşte în aer. Şi care nu este doar despre mine, ci despre 100 de scriitori", a răspuns Mircea Cărtărescu.
"Nimeni nu e îndreptăţit, nici cei mai mari scriitori din lume în acest moment nu au niciun argument ca să primească acest premiu. Şi cei mai mulţi nu-l vor primi. Gândiţi-vă, în următorii 25 de ani vor lua premiul Nobel din un milion de scriitori, câţi există în acest moment, numai 25. Premiul Nobel este un premiu oarecare, care este dat de un grup mic de oameni şi după nişte criterii pe care nimeni nu le cunoaşte. Mî gândesc, cu ce este mai bun Ishiguro decât Amos Oz? Cu ce este mai bună lista oamenilor care au luat premiul Nobel mai bună decât cea a celor care nu l-au luat? Nu ştiu. Se poate să iau premiul Nobel la anul, se poate peste 10 ani sau se poate să nu-l iau niciodată, nu am niciun fel de temei să discut despre acest lucru".
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.
