Ministrul Culturii, Raluca Turcan, trimite Corpul de control la Iaşi, pentru a verifica legalitatea avizelor pentru realizarea lucrărilor la monumentul istoric ”Bojdeuca scriitorului Ion Creangă”. De asemenea, se va verifica şi calitatea lucrărilor.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Ministrul Culturii, Raluca Turcan, a solicitat Corpului de control verificarea legalităţii avizului pentru intervenţia realizată asupra monumentului istoric ”Bojdeuca scriitorului Ion Creangă”, iar Comisia Naţională a Monumentelor Istorice şi Institutul Naţional pentru Patrimoniu vor fi solicitate să se pronunţe asupra calităţii intervenţiei, prin analizarea proiectului şi prin deplasare la faţa locului.

”Conform Legii nr. 422/2001 privind protejarea monumentelor istorice, cu modificările şi completările ulterioare, articolul 23, alin. (1), intervenţiile asupra monumentelor istorice se fac numai pe baza şi cu respectarea avizului emis de către Ministerul Culturii sau, după caz, de către serviciile publice deconcentrate ale Ministerului Culturii. De asemenea, în conformitate cu Regulamentul de Organizare şi Funcţionare al Comisiei Naţionale a Monumentelor Istorice, pentru monumentele clasate în grupa B, atribuţiile de avizare în cazul monumentului istoric „Bojdeuca scriitorului Ion Creangă” sunt ale serviciului public deconcentrat al Ministerului Culturii  - Direcţia Judeţeană de Cultură Iaşi - prin Comisia Zonală a Monumentelor Istorice nr 5. DJC Iaşi  care are, de asemenea, responsabilitatea urmăririi lucrărilor în conformitate cu avizele emise”, a transmis, luni, Ministerul Culturii, într-un comunicat de presă.

Potrivit documentului citat, Consiliul Judeţean Iaşi a scos la licitaţie contractul de achiziţie publică de servicii de proiectare şi asistenţă tehnică pentru obiectivul Reabilitarea Ansamblului Muzeal ”Ion Creangă” Iaşi din cadrul proiectului ”Călător pe Meridiane Culturale” în anul 2019.

”Conform documentaţiei disponibile în SEAP, prin acest proiect se dorea accesarea fondurilor europene prin Programul Operaţional Comun România – Republica Moldova – proiecte HARD, Obiectivul Tematic 3 – Promovarea culturii locale şi protejarea patrimoniului istoric, Prioritatea 2.1 – Promovarea şi conservarea patrimoniului cultural şi istoric. Conform informaţiilor din SEAP, «restaurarea obiectivului cultural Muzeul „Ion Creangă” este un proiect care îşi propune valorificarea monumentului de patrimoniu istoric, casa scriitorului Ion Creangă, ce găzduieşte muzeul cu acelaşi nume, prin realizarea unor lucrări de restaurare, amenajare şi dotare a celor două clădiri (Casa Bojdeucă - clădire patrimoniu, curtea interioară şi clădirea Muzeu care cuprinde expoziţii foto-documentare) şi a incintei muzeului»”, se mai arată în comunicat.  

Potrivit documentului citat, ultimele intervenţii majore, înainte de demararea acestui proiect – lucrări de renovare şi consolidare asupra monumentului istoric au fost realizate în 1984, iar în anul 1985 muzeul a fost redeschis publicului.

În acest context a fost construit în incintă Ansamblul muzeal „Ion Creangă”, care s-a inaugurat la 11 iunie 1989.

”Imobilul în care a locuit Ion Creangă a fost în proprietatea familiei Vartic, loc preluat de la Biserica „Buna Vestire”. Ion Creangă a locuit într-o casă din incinta Mănăstirii Golia şi, după ce a fost exclus definitiv din rândul clerului, a închiriat această casă în care a locuit până la sfârşitul vieţii. În anul 1917, casa a fost cedată Primăriei Iaşi, moment la care au avut loc o serie de intervenţii pentru a pregăti imobilul pentru găzduirea muzeului Ion Creangă”, a mai transmis Ministerul Culturii.

Potrivit instituţiei, în perioada 1931-1936, s-au realizat reparaţii ale casei de secol XIX, astfel au dispărut furcile de stejar care sprijineau imobilul pe latura de est, a fost realizat un zid de piatră şi a fost construită o clădire în incintă pentru îngrijitorul muzeului.

Ca urmare a cutremurului din anul 1940, când a suferit degradări considerabile, a fost necesară o intervenţie, efectuată în 1942, cu sprijinul Mănăstirii Neamţ.

În 1966 a avut loc o reprofilare a Bojdeucii care urmărea evocarea modului de viaţă şi atmosfera în care crea scriitorul.

În primăvara anului 1968, înainte de aniversarea semicentenarului casei lui Ion Creangă, au avut loc noi lucrări de reparaţii.

În urma cutremurului din 1977, casa a rămas în picioare, dar a suferit degradări, ieşind din circuit pentru câţiva ani.

 

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.