Alexandru Arşinel, aplaudat şi apreciat pentru apariţiile sale de pe scenă, „ne-a lăsat o colecţie impresionantă de înregistrări pentru a ne încărca cu bucuria pe care o transmitea cu fiecare apariţie şi pentru care îi mulţumim”, este mesajul Ministerului Culturii după anunţul decesului marelui actor.
„După o carieră impresionantă în care a adus zâmbete românilor de toate vârstele, Alexandru Arşinel a plecat astăzi dintre noi. Aplaudat şi apreciat pentru apariţiile sale de pe scenă, ne-a lăsat o colecţie impresionantă de înregistrări pentru a ne încărca cu bucuria pe care o transmitea cu fiecare apariţie şi pentru care îi mulţumim. Odihnă veşnică! Condoleanţe familiei!”, a transmis Ministerul Culturii.
Actorul de teatru şi film s-a născut la Dolhasca, judeţul Suceava, localitatea devenind deja celebră după ce a fost evocată de artist în multe dintre momentele sale comice, interviuri sau declaraţii. A absolvit Institutul de Artă Teatrală şi Cinematografică în 1962, la clasa profesorilor Irina Răchiţeanu Şirianu şi Ion Olteanu.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
S-a remarcat în emisiunile de divertisment (radio şi TV), dar mai ales pe scenă, rămânând mereu aproape de inimile românilor din ţară şi din Diaspora.
După absolvire, pleacă la Târgu Mureş unde se deschide secţia română la Teatrul Maghiar. În 1964, dă concurs la Teatrul de Revistă „Constantin Tănase” - al cărui director va fi mai târziu - şi joacă în spectacole de teatru de revistă alături de Mircea Crişan, Puiu Călinescu, Horia Căciulescu, Ion Antonescu - Cărăbuş, Zizi Şerban, Mihai Ciucă, Elena Burnaz, cuplurile Horia Şerbănescu - Radu Zaharescu sau Nicu Constantin - Alexandru Lulescu. În anul 1978, începe să joace împreună cu Stela Popescu, în spectacolele Teatrului „Tănase” de la Grădina Boema, pe savuroasele texte ale lui Mihai Maximilian. Este anul în care ia naştere unul dintre cele mai de succes cupluri umoristice care au existat pe scena românească. De altfel, în anul 2010, spectacolul „Aplauze, aplauze” a marcat împlinirea a 30 de ani de activitate a cuplului Stela Popescu - Alexandru Arşinel.
A primit Ordinul Meritul Cultural în grad de Comandor, Categoria D - „Arta Spectacolului”, „în semn de apreciere a întregii activităţi şi pentru dăruirea şi talentul interpretativ pus în slujba artei scenice şi a spectacolului” şi este cetăţean de onoare al Capitalei şi al oraşului Dolhasca.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.
Citește și...