Grupul american Meta, care deţine Facebook, Instagram şi WhatsApp, a anunţat luni că interzice accesul presei de stat ruse la platformele sale din întreaga lume, pentru a evita orice „activitate de interferenţă străină”.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Interdicţia vine în contextul în care secretarul de stat american Antony Blinken a denunţat vineri activităţile destabilizatoare ale postului media rus RT, despre care a spus că s-a transformat într-o „filială” a serviciilor secrete ruseşti în întreaga lume.

„După o analiză atentă, ne-am extins acţiunea împotriva presei de stat ruse”, a declarat Meta ca răspuns la o solicitare din partea AFP.

„Rossia Segodnia, RT şi alte entităţi conexe sunt acum interzise în aplicaţiile noastre din întreaga lume din cauza activităţilor lor de interferenţă externă”, a declarat compania americană.

În urmă cu aproximativ zece zile, autorităţile americane au dezvăluit o serie de măsuri, inclusiv proceduri penale şi sancţiuni, care vizează în special mass-media ruse, ca răspuns la încercările de a interveni în alegerile din SUA, pe care le pun pe seama Rusiei.

Departamentul de Stat a impus apoi restricţii de viză grupului media din care face parte RT, Rossia Segodnia, precum şi altor filiale ale acestei companii.

Într-un mesaj pe Telegram, purtătoarea de cuvânt a Ministerului rus de Externe, Maria Zakharova, a comentat ironic ultimele anunţuri americane de vineri, spunând: „Cred că ar trebui să existe o nouă profesie în Statele Unite: specialist în sancţiuni împotriva Rusiei”.

Grupul rus RT, lansată în 2005, este considerată de Occident drept un organ de propagandă pură în favoarea Kremlinului.

Site-ul său şi canalele sale de televiziune emit în mai multe limbi, inclusiv engleză, spaniolă, franceză, germană şi arabă.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.