Mai mult de 50 de organizaţii europene de film şi televiziune au făcut, miercuri, un apel către Uniunea Europeană şi parlamentele statelor membre să adopte măsuri pentru asigurarea viitorului celor două sectoare, având în vedere impasul în care se găsesc din cauza crizei sanitare.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Scrisoarea trimisă a fost semnată de 51 de organizaţii şi companii, între care alianţa producătorilor Pact, International Union of Cinemas (UNIC), Film Distributor’s Association, Premier League, La Liga, Europa Cinemas şi Independent Film & Television Alliance.

Miercuri după-amiază, miniştrii Culturii din statele membre UE vor avea o discuţie online despre impactul pandemiei de Covid-19 asupra sectoarelor de creaţie.

„Ne confruntăm cu o criză profundă pentru creaţie şi cultură în Europa, pentru afaceri şi pentru indivizi. Sectorul nostru stă în centrul culturii Europei şi e un contribuitor-cheie la economia europeană şi ocuparea forţei de muncă. Intervenţia imediată este, astfel, crucială şi cu adevărat strategică pentru ca unitatea europeană şi naţională să meargă mai departe”, se arată în scrisoare.

Semnatarii mai spun că, fără un angajament ferm din partea liderilor europeni şi naţionali, sectoarele audiovizual şi cinematografic din Europa nu se vor redresa în urma impactului fără precedent pe care îl are criza sanitară.

Organizaţiile au mai precizat că impactul negativ al pandemiei nu se va opri când activităţile curente vor fi reluate în societăţi, ci va continua pe termen mediu şi lung, având în vedere carcateristicile sectoarelor.

Ele susţin că este nevoie de un „sprijin financiar urgent”. „Criza în sectorul nostru va fi resimţită mult timp după încheierea perioadei de izolare”, se mai arată în scrisoare.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.