Lucrări de artă expuse la Palatul Dacia-România, între 12 mai - 7 august, în cadrul Art Safari, sunt evaluate la peste 14 milioane de euro.
Cele mai valoroase lucrări din întregul Pavilion care va fi deschis publicului de joi sunt: „Proclamarea Unirei”, autor Theodor Aman (din colecţia Muzeului Naţional de Istorie al României), evaluată la 350.000 de euro, urmată de „Hora de la Aninoasa”, autor Theodor Aman (colecţie privată), evaluată la 310.000 de euro, şi lucrarea „Autoportret” semnată de Marcel Iancu, care face parte din colecţia permanentă a Muzeului Naţional de Artă al României - evaluată la peste 300.000 de euro.
„Ne doream de mult timp să lansăm Art Safari într-un format nou, de câte 4 zile pe săptămână, de joi până duminică, vreme de aprox. 2 luni şi jumătate, pentru a permite vizitarea expoziţiilor - pentru organizarea cărora se face un mare efort, inclusiv financiar – o perioadă mai lungă. Chiar dacă nu reuşim să ţinem expoziţiile deschise, din raţiuni organizatorice şi de cost, pentru 6 luni, atât cât trebuie să dureze o expoziţie importantă, ni se pare totuşi un pas înainte durata mai lungă a acestei ediţii expoziţionale. Vom folosi şi pentru această ediţie spaţiul superbului Palat Dacia-România, optim amplasat în centrul Bucureştiului pietonal, pe Lipscani, în baza unui parteneriat de 3 ani cu Muzeul Municipiului Bucureşti”, a declarat Ioana Ciocan, manager general al Art Safari.
Cinci pavilioane expoziţionale cu artă românească şi internaţională
Pavilionul Muzeal „Theodor Aman. Primul artist român modern”, curatoriat de Elena Olariu, este dedicat primului mare maestru al picturii româneşti. Peste 100 de lucrări (pictură şi artă grafică) împrumutate de la muzee din ţară şi din colecţii private vor fi expuse în această secţiune. Operele lui Aman surprind stilul de viaţă al elitei sociale şi culturale româneşti din secolul XIX, descriind personalităţi ale epocii, evenimente mondene, întâmplări istorice sau pur şi simplu femei frumoase.
„Theodor Aman, unul dintre primii pictori ai naţiunii române, dar ȋn acelaşi timp profesor şi creator de şcoală, este o parte din tezaurul patrimonial pe care Muzeul Municipiului Bucureşti ȋl relevă marelui public, prin aceastã expoziţie retrospectivă, având sprijinul altor muzee din ţară şi colecţii particulare. Muzeul Theodor Aman este una dintre puţinele case-atelier de artist păstrate ȋn Bucureşti, parte a Muzeului Municipiului Bucureşti, şi oferă variate posibilităţi de a explora universul artistului”, declară Adrian Majuru, directorul Muzeului Municipiului Bucureşti.
Pavilionul Central „Picasso, Dali & Falla - Pălăria cu trei colţuri” va expune arta grafică a lui Pablo Picasso şi Salvador Dali, realizată pentru „Pălăria cu trei colţuri”- magnificul spectacol de balet cu care muzica lui Manuel de Falla şi-a făcut debutul triumfal pe scena internaţională. Picasso şi Dali au fost comisionaţi să creeze decorurile şi costumele, iar Picasso a realizat chiar şi machiajul dansatorilor.
Baletul „Pălăria cu trei colţuri” a avut premiera în 1919 la Teatrul Alhambra din Londra, iar Picasso a contribuit şi la partea de producţie şi compoziţie. După premiera de la Paris din 1920, Picasso a publicat o suită de lucrări intitulate „Pălăria cu trei colţuri”, care vor fi expuse acum la Art Safari. În mod ciudat, puţini artişti au încercat să se măsoare cu Picasso. Cel care iese în evidenţă este Salvador Dalí, cu designul genial şi radical diferit pe care l-a creat câteva decenii mai târziu, în Statele Unite, pentru acelaşi spectacol. La fel cum Picasso a creat suita sa de gravuri „Pălăria cu trei colţuri” după premiera de la Londra, Dali a publicat propriile-i opere cu acelaşi titlu în 1959.
La 100 de ani de la premiera din Paris, în 2022, spectacolul se mută în centrul istoric al Bucureştiului, într-o viziune nouă, aparţinând curatorului Óscar Carrascosa. Expoziţia de la Art Safari este realizată în parteneriat cu Ambasada Spaniei şi Institutul Cervantes şi îmbină desenul, pictura şi muzica.
Pavilionul Aniversar „Barbara Klemm. Light and Dark. Photographs from Germany” oferă şansa de a admira o expoziţie de fotografie semnată de Barbara Klemm şi curatoriată de Matthias Flügge, care marchează 30 de ani de parteneriat germano-român în Europa. Expoziţia este organizată în colaborare cu Institut für Auslandsbeziehungen, ICR, Ambasada Republicii Federale Germania la Bucureşti şi Institutul Goethe. Fotografiile cu Germania de Vest şi de Est înainte de unificare vor fi punctul central al expoziţiei, alături de o serie de fotografii realizate în ţara noastră în timpul comunismului.
Pavilionul Invitat „Marcel Iancu. Reconstruind artele România - Israel” oferă o expoziţie dedicată unui artist-fenomen al secolului XX. Viaţa lui Marcel Iancu, care a activat într-o gamă largă de discipline, poate fi împărţită în două capitole: primii 46 de ani în Europa, urmaţi de 43 de ani în Israel. Expoziţia prezentă la Art Safari include lucrări din ambele perioade şi este prima prezentare cuprinzătoare a activităţii sale artistice de pe parcursul a şaptezeci de ani, ce se va desfăşura în localitatea sa de naştere.
Marcel Iancu a fost unul dintre personajele care au orientat şi definit arta de avangardă din România şi din Israel, aducând-o în aceeaşi linie cu cea occidentală, în mediul căreia artistul s-a format. Iancu a fost o personalitate complexă, un artist cu vocaţie multiplă: pictor, grafician, arhitect, eseist şi a colaborat apropiat cu cele mai revoluţionare minţi creative din Europa. Deşi cunoscut drept autor al primelor „reşedinţe moderniste” din Bucureştiul interbelic, de remarcat că Marcel Iancu a fost şi autorul unor construcţii edilitare monumentale, precum spectaculosul complex de loisir al Ştrandului Kiseleff ori sanatoriul montan internaţional de la Predeal.
Curatorul expoziţiei este Raya Zommer-Tal, iar parteneri ai Pavilionului sunt Janco Dada Museum, Ein Hod, Israel, Ambasada Israelului şi Uniunea Arhitecţilor din România.
Pavilionul Contemporan „Roşu, galben şi albastru”, al cărui curator este Alexandru Rădvan, oferă o explozie de culoare semnată de Irina Dragomir.
„Fără excepţie, imaginile Irinei sunt fragmente mai ample sau mai reduse ale universului propriu. Există în mod constant o dimensiune ludică în pictura pe care o practică, dar sub aparenta lipsă de griji, sub tonul copilăros, se află de multe ori o glumă serioasă. Irinei îi place să se joace cu clişeele, cu lucrurile banale şi cu kitschul ieftin. Sunt tentat să văd aici nu atât un procedeu postmodern, cât un semn clar de inteligenţă şi umor, căci cele două merg atât de bine împreună. Mopuri, mături, peşti de cristal, costume de latex bine întinse pe corp, degetul care ne atenţionează să păstrăm liniştea, secretele şoptite la ureche, personajele cu faţa blurată ori acoperită pentru protejarea identităţii, părul în valuri, consistenţa caldă a lucrărilor textile…”, ne descifrează expoziţia Alexandru Rădvan, curatorul Pavilionului Contemporan.
Program şi bilete Art Safari 2022
Art Safari va putea fi vizitat în perioada 12 mai - 7 august 2022, de joi până duminică, în Palatul Dacia-România, din Centrul Vechi al Bucureştiului (str. Lipscani, nr. 18-20). Biletele şi abonamentele pot fi achiziţionate pe https://tickets.artsafari.ro/e, dar şi la faţa locului.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.
Citește și...