Serialul „Las Fierbinţi” difuzat de Pro TV a fost lider de audienţă joi seară, cu peste 2 milioane de telespectatori la nivel naţional, potrivit unui comunicat remis News.ro.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Episodul de joi seară a avut o medie de 10 puncte de rating şi 26,9% share, pe segmentul de public comercial, format din persoane cu vârste cuprinse între 18 şi 49 de ani, în timp ce televiziunea de pe poziţia secundă a înregistrat 7,3 puncte de rating şi 19,6% share.

„Pentru mine e important că lumea iubeşte acest serial şi personajul meu. Asta mă bucură şi mă responsabilizează – să fiu serios şi să fac cât de bine pot, în continuare, fiecare secvenţă. Fac tot ce pot să nu dezamăgesc, nici colegii şi nici spectatorii. Câteodată îmi iese, câteodată mai puţin, dar eu fac tot ce pot”, a transmis actorul Adrian Văncică.

Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.Forum

Serialul „Las Fierbinţi” este difuzat de Pro TV marţea şi joia, de la ora 20:30.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.