Jurnalista Feri Predescu, condamnată în România pentru că l-a criticat pe primarul Radu Mazăre, a câştigat la Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO) un proces de recunoaştere a dreptului la liberă exprimare. Statul român va trebui să îi plătească despăgubiri în valoare totală de 18.500 de euro.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Curtea Europeană a Drepturilor Omului a stabilit că România i-a încălcat dreptul la liberă exprimare jurnalistei Feri Predescu, din Constanţa, condamnată în 2007 de o instanţă din ţară pentru că l-a criticat pe primarul Radu Mazăre într-o emisiune televizată, potrivit apador.org.

Mazăre a cerut şi primit despăgubiri de peste 50.000 de lei de la jurnalistă, după o decizie a justiţiei române care, aşa cum a stabilit marţi CEDO, încalcă Articolul 10 din Convenţia Europeană a drepturilor omului.

Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.Forum

Pledoaria avocatului APADOR-CH (Asociatia pentru Apararea Drepturilor Omului in Romania – Comitetul Helsinki), care a reprezentat-o la CEDO pe Feri Predescu, a făcut apel printre altele şi la precedentul Mazăre şi Cumpănă contra României, în care CEDO i-a recunoscut fostului jurnalist Radu Mazăre libertatea de exprimare, în 2004.

În urma unor incidente care au avut loc în Mamaia, în care un hotel deţinut de o firmă a primarului fusese incendiat, Feri Predescu a afirmat la postul de televiziune că municipiul Constanţa e împărţit între ”oamenii lui Mazăre şi oamenii care sunt împotriva lui Mazăre”. În urma acestei emisiuni, Radu Mazăre a solicitat instanţei obligarea jurnalistei la prezentarea unor scuze publice şi la plata unor daune în valoare de 200.000 de lei.

Acţiunea i-a fost respinsă ca neîntemeiată de judecătoria Constanţa, în octombrie 2007, unde jurnalista şi-a dovedit afirmaţiile, dar Mazăre a făcut apel, iar Tribunalul Constanţa  a condamnat-o pe Feri Predescu să-i prezinte scuze primarului, prin intermediul unei scrisori publice, să publice decizia respectivă pe cheltuiala sa într-un ziar de largă circulaţie din Constanţa şi într-unul central, precum şi să-i plătească daune morale în valoare de 50.000 de lei şi cheltuieli de judecată în valoare de 7.197 de lei. Decizia Tribunalului a fost susţinută şi de Curtea de Apel, iar jurnalista a achitat integral toate dispoziţiile instanţei.

În mai 2009, Feri Predescu a sesizat Curtea Europeană a Drepturilor Omului, arătând că i-a fost încălcat dreptul la liberă exprimare (articolul 10 din Convenţie). Pentru acoperirea daunelor, familia sa a fost nevoită să facă un credit bancar, pe care îl va termina de achitat abia în 2018, şi care, în final, prin dobânzi, aproape a dublat suma la care a obligat-o instanţa. Suma plătită primarului – 58.197 de lei – a fost oricum o amendă excesivă, în contextul în care salariul minim brut pe economie în 2008 a fost de 500 de lei, iar cel mediu brut de 1.550 de lei, deci reprezintă 116,4 salarii minime brute sau 37,5 salarii medii brute.

Reprezentată de avocatul APADOR-CH, Diana Hatneanu, jurnalista a arătat că în cadrul emisiunii TV a furnizat informaţii de interes public despre posibile activităţi ilegale ale unui om politic. Predescu a insistat că relatările sale nu au avut un caracter singular deoarece şi alţi jurnalişti sau organizaţii ale societăţii civile au investigat aceeaşi chestiune şi că nu au avut nici caracter de noutate, deoarece aceste anchete jurnalistice începuseră anterior, deci erau chestiuni de notorietate publică.

Avocata Diana Hatneanu şi-a bazat pledoaria pe numeroase precedente CEDO, unul dintre ele fiind chiar Cumpănă şi Mazăre contra României, caz pronunţat pe 17 decembrie 2004. În 1994, Radu Mazăre era redactor şef al cotidianului Telegraf şi a fost condamnat la închisoare împreună cu redactorul semnatar al unui articol incriminator la adresa viceprimarului de atunci al Constanţei. CEDO a constatat încălcarea Articolului 10 din Convenţie, întrucât condamnarea penală a jurnaliştilor la un an de închisoare pentru calomnie şi insultă a adus o atingere disproporţionată dreptului la liberă exprimare.

Diana Hatneanu, avocat APADOR-CH, a spus: ”Cazul de faţă reaminteşte autorităţilor române, inclusiv instanţelor de judecată, că limitele criticii acceptabile sunt mai largi cu privire la politicieni şi funcţionari publici, şi că nu trebuie să sancţioneze opinii cu bază factuală la adresa acestora, fără o justificare extrem de solidă. De asemenea, Curtea a apreciat că valoarea daunelor acordate de instanţe în favoarea fostului primar al Constanţei, de 50.000 de lei, la care s-au adaugat cheltuielile de judecată şi costurile pentru publicarea hotărârii, a fost disproportionată şi nejustificată. Este un element care ar trebui luat în considerare în cauzele asemănătoare ce se află pe rolul instanţelor civile române, unde există tendinţa de a se solicita şi chiar acorda sume mult mai mari decât cea în discuţie”.

În apărarea sa, Guvernul României a spus la CEDO că ingerinţa în libertatea de exprimare a unui jurnalist este admisibilă atunci când afirmaţiile sale nu au fundament real, jurnalistul nu întreprinde toate demersurile pentru documentarea şi fundamentarea acestora sau nu le face cu bună credinţă. Reprezentantul Guvernului a arătat Curţii că afirmaţiile jurnalistei în timpul dezbaterii televizate nu au avut legătură cu poziţia publică a domnului Mazare, ci cu viaţa privată şi, mai concret, cu afacerile sale şi că acestea s-ar baza pe articole de presă care ar face parte dintr-o campanie împotriva domnului Mazare.

Prin decizia publicată marţi, CEDO constată că România a încălcat articolul 10 din Convenţie, în cazul Predescu, şi obligă statul român să îi plătească jurnalistei suma de 14.000 de euro - daune materiale, plus suma de 4.500 de euro - prejudiciu moral.

”Decizia CEDO a demonstrat că am avut dreptate. Radu Mazăre mi-a făcut mult rău. După procesul în România, nu am fost lăsată să-mi desfăşor activitatea nici pe plan profesional, reuşindu-se, prin pârghiile politice la îndemână, înlăturarea mea din două instituţii de presă. Numai că eu nu sunt uşor de doborât, plus că am avut parte şi de sprijinul familiei mele, al prietenilor şi al multor colegi din presă. Nu am fost singură. Mazăre a dispărut, între timp, sub avalanşa de dosare penale de corupţie, eu nu. Atâta timp cât statul român mai are în sistemul judiciar reprezentanţi care dau verdicte după cum le cântă alţii, se face de râs în continuare. Mulţumesc APADOR-CH şi Dianei Hatneanu care, în toţi aceşti ani, mi-au oferit ajutorul de care aveam nevoie”, a spus jurnalista Feri Predescu.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.