Istoricul şi academicianul Şerban Papacostea a murit vineri la vârsta de 89 de ani, potrivit unui anunţ făcut de Academia Română.
Şerban Papacostea s-a născut la 25 iunie 1928, în Bucureşti, unde a urmat studiile liceale şi universitare. În 1950 a absolvit cursurile Facultăţii de Litere şi Filosofie, Secţia istorie-geografie, iar în 1968 şi-a susţinut teza de doctorat cu tema „Regimul dominaţiei austriece în Oltenia (1718-1739)“.
În perioada comunistă, în anii studenţiei, a fost deportat într-un lagăr de muncă forţată la canalul Dunăre - Marea Neagră.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
A lucrat iniţial ca bibliotecar la Biblioteca Centrală Universitară (1954-1957), pentru ca apoi, vreme de peste 50 de ani, începând cu 1957, să devină cercetător ştiinţific la Institutul de Istorie „Nicolae Iorga“ al Academiei Române, pe care l-a condus ca director în perioada 1990-2001.
Academician Şerban Papacostea este considerat unul dintre cei mai mari istoriografi din România, care a îmbogăţit literatura de specialitate cu o solidă operă ştiinţifică. În 1971 a publicat „Oltenia sub stăpânirea austriacă 1718-1739“, lucrare distinsă cu Premiul „N. Bălcescu“ al Academiei Române. Între operele sale majore se numără lucrări precum: „Geneza statului în Evul Mediu românesc. Studii critice“ (1988) sau „Românii în sec. XIII. Între cruciadă şi Imperiul Mongol“ (1994).
A publicat în prestigioase reviste istorice numeroase studii referitoare la teme precum: geneza statelor româneşti în sec. XIV, poziţia internaţională a Ţărilor Române în sec. XV în funcţie de rivalitatea marilor puteri vecine, cu privire specială asupra domniei lui Ştefan cel Mare, curentele heterodoxe şi impactul lor asupra vieţii spirituale şi politice româneşti, evoluţia regimului ţărănimii în sec. XVIII, politica de reforme a domnilor fanarioţi, istoria bazinului pontic în vremea hegemoniilor veneţiană şi genoveză: „Stephan der Grosse Fürst der Moldau“ (1975), „Relaţiile internaţionale ale Moldovei în vremea lui Ştefan cel Mare“ (1982), „Moldova lui Ştefan cel Mare şi genovezii din Marea Neagră“ (1992), „Un tournant de la politique génoise en Mer Noire au XIVe siècle: l’ouverture des routes continentales en direction de l’Europe Centrale“ (1997), „Limbă şi identitate în Evul Mediu“ (2001), „La Mer Noire, carrefour des grandes routes intercontinentales 1204-1453“ (2006), „Politica externă a lui Ştefan cel Mare, opţiunea polonă“ (2007), „Bizanţul şi Marea Neagră, sfârşitul unei hegemonii“ (2008), „Cruciadă şi Djihad în spaţiul egeano-pontic la mijlocul sec. XIV“ (2009).
A contribuit la scrierea tratatului „Istoria României“ (vol. III, 1964), la scrierea sintezelor „Istoria poporului român“ (1970) şi „Istoria României“ (1999).
Este autorul unor lucrări referitoare la activitatea unor reputaţi istorici români: „N. Iorga şi Insitutul de Istorie Universală“ (1991), „Testamentul istoriografic al lui N. Iorga“ (1991), „Gheorghe I. Brătianu: istoricul şi omul politic“ (1993), „Un dascăl de rigoare ştiinţifică şi morală: Dionisie M. Pippidi“ (1994) ş.a.
A fost redactor şef al „Revistei istorice“, coeditor al revistei „Il Mar Nero“ (Italia), coredactor al colecţiei „Rumänian Studien“ (Germania), membru în colegiul de redacţie al publicaţiei „Studii şi materiale de istorie medie“ şi membru în Comitetul internaţional „Repertorium Fontium Historiae Medii Aevi“.
Din noiembrie 1993 a fost membru corespondent al Academiei Române, iar în 2016 a devenit membru titular.
În 1996 a fost ales membru corespondent al Academiei Ligure de Ştiinţe şi Litere.
În 2008, preşedinţia României i-a conferit Ordinul Naţional „Steaua României“ în grad de cavaler, iar în 2017, aceeaşi distincţie, în grad de Ofiţer.
„Vestea stingerii din viaţă a academicianului Şerban Papacostea a fost primită cu profundă durere de membrii Academiei Române, de comunitatea ştiinţifică românească şi de către discipolii pe care i-a îndrumat şi cărora le-a fost un model de exigenţă ştiinţifică şi înaltă morală”, se arată în comunicatul remis News.ro.
Ceremonia de înhumare va avea loc pe 10 aprilie, ora 13.00, la cimitirul Sfânta Vineri.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.