Ne supără sau nu, românii l-au meritat pe Ceauşescu, pentru că au preferat mereu compromisul, cu micile lui recompense, în detrimentul rezistenţei faţă de un regim totalitar care a reuşit în aşa fel să intre în fibra socială, încât românii de astăzi nu se trag nici din interbelici, nici din daci, ci direct din comunişti. Mai mult, spune Lucian Boia într-un interviu acordat News.ro, chiar dacă regimul comunist a pierdut partida, comuniştii au câştigat-o. Nu a făcut parte din procentul celor 85% dintre români care au ales să înceapă drumul democraţiei cu Ion Iliescu, pentru că preţuieşte libertatea, chiar şi atunci când ea îi supără, de pildă, pe adepţii mitologizării lui Eminescu, care nu a descoperit, o spune ironic, relativitatea, sau a lui Mihai Viteazu, care nu a fost, aşa cum spune mitul, un mare unificator.
De ce comunismul, una dintre marile orori totalitare, este regretat de unii români? De la 1.000 de comunişti la 85% dintre români care au votat la primele alegeri postdecembriste cu Ion Iliescu: acesta este paradoxul de la care porneşte istoricul Lucian Boia atunci când analizează, în interviul acordat agenţiei News.ro, felul în care comunismul a creat o cu totul altă Românie, cu o notă de plată pe care o decontăm şi astăzi. Pentru unii, spune Lucian Boia, nostalgia este firească, pentru că regimul comunist cu o mână arunca în închisori şi cu o alta recompensa sau dădea cel puţin iluzia că o face.
Istoricul vorbeşte, în dialogul purtat cu News.ro, despre cine a profitat de pe urma comunismului, dar şi despre absenteismul de la vot din ultimii ani, semn al unei atomizări din ce în ce mai grave, despre pasivitatea societăţii, dar şi a Bisericii ortodoxe, în comunism şi despre de ce ne supărăm atunci cînd ni se spune că Eminescu nu a inventat relativitatea.
Lucian Boia, născut în Bucureşti la 1 februarie 1944, este profesor la Facultatea de Istorie a Universităţii din Bucureşti. Preocupat îndeosebi de istoria ideilor şi a imaginarului, s-a remarcat atât prin lucrări teoretice privitoare la istorie (”Jocul cu trecutul. Istoria între adevăr şi ficţiune”) şi la imaginar (”Pentru o istorie a imaginarului”), cât şi prin investigarea consecventă a unei largi game de mitologii (de la viaţa extraterestră şi sfârşitul lumii până la comunism, naţionalism şi democraţie). A adus, de asemenea, noi interpretări privitoare la istoria Occidentului, a Franţei şi a Germaniei. În 1997, i-a apărut lucrarea ”Istorie şi mit în conştiinţa românească” , rămasă de atunci un punct de reper în redefinirea istoriei naţionale.
Vă prezentăm interviul integral, video, acordat de Lucian Boia agenţiei de presă News.ro.
Reporter: Domnule Lucian Boia, aţi scris o carte intitulată “Strania istorie a comunismului românesc”. De unde şi prima întrebare: Mai este comunismul o temă pentru români şi pentru România?
Lucian Boia: Cred că mai este, în orice caz ar trebui să fie, să fie chiar în mai mare măsură decât este în realitate. Fiindcă, am spus-o şi am încercat să demonstrez în carte, România de azi în fond se trage din comunism, din epoca comunismului. Spuneam eu în carte mai mult ironic, dar cred că şi cât se poate de întemeiat, că ne tragem mult mai mult din comunism decât din daci şi din romani. Sigur că ne tragem din daci şi din romani, dar asta este o poveste veche, de acum 2000 de ani.
Reporter: Şi ne tragem din comunism în acelaşi fel, adică ne mândrim cu această zestre?
Lucian Boia: Nu cred că ne mândrim, poate nici nu suntem conştienţi de ea, nu stăm tot timpul să ne gândim la comunism, dar adevărul este că aici avem rădăcinile, în comunism. Mult mai mult decât în perioada interbelică, pe care o pomenim adesea, ca reper simbolic. Încercăm să sărim peste comunism, să ne legăm de ceea ce a fost în anii ’30 de pildă, dar în realitate impactul masiv asupra vieţii noastre îl are în continuare comunismul, cu urmările lui. E şi normal, comunismul a distrus enorm, a construit enorm, a schimbat România. România este deci alta, odată cu comunismul sau după comunism.
Reporter: Schimbându-i în acelaşi timp şi pe români.
Lucian Boia: Da, în orice caz schimbând, dacă nu pe fiecare român în parte, societatea românească, mecanismul social, mentalitatea colectivă.
Reporter: Ce termen preferaţi: naţiune, popor, neam? Atunci când vorbim despre caracteristicile colective, de pildă.
Lucian Boia: Putem să folosim unul sau altul din aceşti termeni, în funcţie de pespectiva pe care o dăm lucrurilor, dar cred că naţiunea este un termen potrivit, totuşi, suntem o naţiune.
Reporter: Spuneţi ”strania istorie a comunismului românesc”, sugerând că şi comunismul românesc a fost ”altfel”. Aşa cum şi România a fost ”altfel” de-a lungul timpului, după cum susţineţi într-o altă carte. Sunt aceste lucruri interconectate, faptul că România a fost ”altfel” de-a lungul istoriei a dus şi la un”altfel” de comunism?
Lucian Boia: Da, comunismul este în continuarea istoriei româneşti. Sigur că este un corp străin care a fost impus la un moment dat în societatea românească. Dar până la urmă a prins în această societate şi s-a adaptat structurilor sociale, mentalităţilor. S-a aşezat, vrând-nevrând, în continuarea istoriei româneşti anterioare.
Reporter: Vorbiţi totuşi de o nepotrivire “aproape organică” la început, în 1944 , între comunism şi români. Povestiţi cum erau doar 1000 de comunişti şi, cu toate acestea, în trei ani comunismul a ajuns să intre în fibra socială. E un paradox aici. Cum credeţi că i-a “cucerit” comunismul pe români?
Lucian Boia: Aici a jucat un rol foarte important fractura socială. Exista totuşi o fractură socială enormă în societatea românească în perioada de dinainte de comunism. Perioada interbelică la care facem referire atât de des şi pe care o idealizăm, o mitologizăm, a adus lucruri foarte interesante şi cât se poate de valabile în multe privinţe şi, în orice caz, în cultura românească. Dar vorbim despre o elită, şi o elită destul de subţire, chiar foarte subţire. Formarea în masă a populaţiei nu se afla însă deloc la un nivel comparabil cu situaţia socială din Europa Occidentală sau măcar din Europa Centrală. Era multă sărăcie şi multă incultură în societatea românească.
Reporter: Şi credeţi că asta a fost un teren bun acesta?
Lucian Boia: În perioada interbelică avem o populaţie rurală predominantă, cam 80% din populaţia românească şi foarte mulţi dintre aceşti oameni erau săraci. Sunt ţărani care au două, trei hectare de pământ, care trăiesc la limita sărăciei. Această situaţie a împiedicat răspândirea comunismului ca idelogie, înainte de venirea lui prin forţă. Dar aceeaşi situaţie a dus apoi la atragerea unei părţi importante a populaţiei de partea comunismului. A acelor oameni cărora comunismul le-a promis emancipare socială şi le-a asigurat o anumită emancipare, nu se poate nega acest lucru. Rezinstenţa faţă de comunism a mers în paralel cu acceptarea comunismului. Aceste erau structurile sociale şi mentale care au asigurat iniţial neadeziunea la comunism, dar apoi, dimpotrivă, au aderat la acesta.
Reporter: Cum ar veni, românul s-a împăcat cu comunismul. Pornind de la ceea ce Mihai Sebastian numea o imposibilitate a românului de a fi în incompatibilitate, au negociat românii în aşa fel încât au putut să trăiască în comunism?
Lucian Boia: Pentru unii, comunismul a însemnat ceva cumplit. Oameni care au trecut prin închisori, oameni azvârliţi în stradă, care şi-au văzut distruse carierele, care şi-au văzut puternic afectat sau chiar distrus destinul. Viaţa la care aveau dreptul să se aştepte a devenit cu totul alta pentru ei. Însă, în acelaşi timp, alţii au fost avantajaţi de către comunism, nu se poate nega acest lucru. Este cazut atâtor ţărani care au trecut la oraş şi au devenit forţă de muncă industrială şi au avut sentimentul unei promovări. Nu mai spun de cei care au ajuns în funcţii importante.
Reporter: Dar nu este o impostură această promovare de care vorbiţi?
Lucian Boia: Impostura este la un nivel mai înalt. La nivelul de jos s-a petrecut procesul accelerat de industrializare, de urbanizare, iar asta a înseamnat trecerea multora de la mediul rural la cel urban. De aici sentimentul lor, nu spun că aceasta este realitatea obiectivă, că au câştigat ceva din această schimbare de condiţie socială.
Reporter: Ştiu că nu vă plac întrebările contrafactuale, dar pe aceasta o sugeraţi chiar în carte: putea România să reziste şi să nu lase comunismul să se instaureze?
Lucian Boia: Nu, bineînţeles că nu putea. Şi nu doar România. Comunismul e clar că s-a instaurat din afară, nici în România, nici în alte ţări din regiune nu s-ar fi ajuns la un regim comunist în mod normal, printr-o revoluţie internă. Este evident că a apărut acolo unde a ajuns armata rusă, deci a fost instaurat de către Uniunea Sovietică.
Reporter: Iar abdicarea regelui?
Lucian Boia: Era înscrisă într-o istorie pe care nu avea nimeni cum s-o evite. Iar asta s-a petrecut nu numai la noi, ci şi în Ungaria, şi în Polonia, şi în Cehoslovacia.
Reporter: Dar ce s-a petrecut ”numai la noi”? Ce e la noi “altfel”? Spuneţi că a fost “straniu”, un cuvânt a cărui semnificaţie este, deopotrivă, ”străin” şi “bizar”. Este comunismul românesc străin faţă de natura comunismului universal?
Lucian Boia: În general, nu. Straniu, fără a insista prea mult, a fost comunismul în ansamblu, nu doar comunismul românesc. Comunismul a fost o utopie, nu discut cât de bine intenţionată. Poate din perspectiva unora chiar a fost bine intenţionată, a avut această marcă umanistă, eliberarea omului de exploatare, egalitate socială.
Reporter: Vorbiţi despre marxism.
Lucian Boia: Despre teoria comunistă, pornind de la Marx. Însă aplicarea unei teorii, cât ar fi ea de bine intenţionată, nu poate să ducă decât la oprimare. Fiindcă utopia nu se poate aşeza în istoria reală. Poţi încerca să o obligi, dar până la urmă nu reuşeşti decât să asupreşti o naţiune.
Reporter: A fost comunismul mai mult decât o dictatură?
Lucian Boia: Da, nu este doar o dictatură, ci un regim totalitar, asemănător, în unele privinţe, cu nazismul sau fascismul. A fost însă un sistem totalitar complet, care a mers până la desfiinţarea proprietăţii private. Niciun regim totalitar nu a mers atât de departe, în re-elaborarea aproape completă a societăţii. Un sistem totalitar are un proiect bine definit, nu e o simplă dictatură care asupreşte şi-atâta tot.
Reporter: Dar cum este altfel comunismul românesc faţă de alte comunisme? Faţă de cum a fost la vecini?
Lucian Boia: Ceea ce e curios din primul moment este prezenţa modestă a ideologiei comuniste în viaţa societăţii româneşti din perioada interbelică. 1.000 de comunişti este de departe cel mai mic efectiv din rândul partidelor comuniste din această zonă a Europei. Din cel mai mic număr de comunişti se ajunge la cel mai mare. Numărul de persoane înscrise în Partidul Comunist Român era de patru milioane spre sfîrşitul acestuia.
Reporter: E un oportunism aici?
Lucian Boia: Este şi oportunism, nu credeau toţi în aceeaşi măsură în promisiunile ideologiei comuniste, dar este un fapt că oamenii s-au pliat şi au acceptat ca pe o fatalitate comunismul. Însă nu e vorba numai de numărul de membri de partid, ci şi de faptul că structurile comuniste s-au dovedit solide, s-au implantat cu adevărat în societatea românească. Iar aceasta s-a văzut în dificultatea despărţirii de comunism. Dintre toate ţările fost comuniste, România este cea care s-a despărţit cel mai greu.
Reporter: Şi s-a despărţit până la urmă?
Lucian Boia: Ne-am despărţit, cu toate sechelele, cu toate amintirile pe care ni le-a lăsat comunismul. Faptul că acum discutăm liber despre comunism arată că trăim în altă societate. Revenind, sunt şi alte lucruri bizare. Contrastul dintre ideologia violent anti-naţională din primii ani ai comunismului, când s-a căutat ştergerea completă a tradiţiei şi culturii româneşti tradiţionale, a istoriei naţionale româneşti, şi trecerea în extrema cealaltă, a comunismului naţionalist, chiar ultra-naţionalist.
Reporter: Iniţial era un partid unde erau majoritari minoritarii etnici.
Lucian Boia: Minoritarii maghiari şi evrei sunt numeroşi la începutul anilor 50 la vârful partidului, mai ales în domeniul ideologiei.
Reporter: Echipa Anei Pauker.
Lucian Boia: Apoi se trece în extrema cealalta, partidul se românizează aproape complet.
Reporter: Nu este un moment de pierdere a esenţei comunismului, care se pretindea un curent universal, prin această naţionalizare?
Lucian Boia: Dacă mă refer la cuvântul pe care l-am pus în titlu, acesta se referă iată şi la amplitudinea acestei oscilaţii de la un anti-naţionalism extrem la un naţionalism la fel de pronunţat. A fost o mişcare de pendul de o amploare pe care nu o întâlnim în celelalte ţări comuniste. Un alt lucru bizar a fost comunismul dinastic. Un scandal în rândul comunismului european, singura comparaţie posibilă fiind cea cu Coreea de Nord. În rest nu întâlnim aşa ceva, nici în Uniunea Sovietică, nici în celelalte ţări comuniste din Europa Răsăriteană sau Centrală. Apoi, a fost paradoxul societăţii care la început s-a împotrivit moderat comunismului, iar apoi nu s-a mai împotrivit , dar care s-a despărţit de comunism printr-o revoluţie violentă. Şi totuşi această revoluţie a dus la o despărţire lentă de comunism, mult mai lentă decât în celelalte ţări.
Reporter: Povestiţi în carte despre diverse strategii de rezistenţă sau de adaptare. Bancurile, de exemplu.
Lucian Boia: Românul este adaptabil, istoria l-a învăţat să fie aşa. Probabil că toate năvălirile, toate stăpânirile străine şi-au pus marca asupra pshihologiei naţionale.
Reporter: Credeţi în caracteristici genetice ale unui popor?
Lucian Boia: Nu cred în caracteristici genetice, dar cred că istoria te marchează totuşi.
Reporter: Se trasmit cultural.
Lucian Boia: Da, sunt chestiuni de ordin cultural, nu genetic. Anumite situaţii, mai ales când se repetă, când merg în aceeaşi direcţie, imprimă o anume psihologie naţională.
Reporter: Amintiţi şi de o metodă personală de a te împăca cu regimul. Acele comisii din ţară.
Lucian Boia: Da, am dat un exemplu din viaţa universitară. Oamenii au trăit în comunism, dar au trăit şi în afara comunismului. Duceau o viaţă dublă si se putea, până la un punct. Sigur că economia era etatizată, a întregului popor, dar oamenii se aprovizionau şi fără voie de la conducere. Se profita cât se putea de mult, iar asta i-a marcat pe români şi se mai vede şi astăzi. Comunismul i-a învăţat pe oameni să se ascundă, să mintă, să fure. Şi lucrurile astea s-au moştenit, au rămas. Lipsa regulilor, sau nerespectarea lor, profitul dincolo de lege sau împotriva legii. Toate astea au rămas.
Reporter: Extrema adaptării la regim era probabil delaţiunea, colaborarea cu regimul. Povestiţi într-o altă carte despre dosarul agentului Anton, Petru Comărnescu. V-aţi consultat dosarul?
Lucian Boia: Nu, va trebui s-o fac odată. Nu ştiu nici dacă există, în primul rând. Dar de regulă sunt lucruri neplăcute. Nu sunt pregătit încă.
Reporter: Aţi amintit de rezistenţă? Este corect să spunem că regimul comunist din România a avut cea mai mică rezistenţă din partea societăţii?
Lucian Boia: Şi aici e un paradox al comunismului românesc. Rezistenţa a fost, dovadă umplerea închisorilor în anii 1950. Au fost abuzuri, condamnări nejustificate, dar din punctul de vedere al regimului, oamenii aruncaţi în închisori era adversari ai regimului. Duşmanul de clasă pe care tot îl invoca conducerea de partid şi de stat era real. Rezistenţa din munţi este şi ea o poveste spectaculoasă a luptei anticomuniste.
Reporter: Se opreşte rezistenţa prin anii 1960?
Lucian Boia: Ce vroiam să spun este că rezistenţa a existat, dar trebuie constatată şi opacitatea societăţii româneşti în majoritatea ei. Rezistenţa nu a reuşit să atingă punctul critic, să mobilizeze nu neapărat întreaga societate, deoarece sunt deja mulţi care s-au dat deja cu comunismul, au profitat sau au avut impresia că e mai bine decât fusese pentru ei înainte. Dar măcar să atingă o parte semnificativă a societăţii româneşti. Rezistenţa a fost mereu minoritară şi oarecum izolată.
Reporter: Există în zilele noastre o mitologizare a luptătorului din munţi, odată cu primele procese ale torţionarilor. Au apărut şi cărţi, şi mărturii între timp. Şi atunci de ce românii, spun barometrele de opinie publică, regretă comunismul? În proporţie foarte mare.
Lucian Boia: Nu românii, unii români. Regretă fiindcă aceştia sunt oamenii care au fost favorizaţi de comunism sau au avut impresia că sunt favorizaţi. Aici interesează mai puţin calitatea absolută, contează în primul rând sentimentul oamenilor: dacă omul a rămas cu o impresie mai curând bună despre comunism înseamnă că asta este, din punctul de vedere al persoanei respective. Încă o dată, sunt toţi cei care au fost ridicaţi într-un fel, în chip real sau simbolic de comunism, oamenii simpli, muncitorii, ţăranii, cei care au trecut de la sat la oraş, cei care au ajuns în poziţii mai mult sau mai puţin importante în societate, ceea ce nu ar fi putut spera, cei mai mulţi dintre ei. Există o parte a societăţii româneşti care a fost favorizată.
Reporter: S-a văzut la primele alegeri libere...
Lucian Boia: 85 la sută, pentru mine acesta este procentul cu adevărat reprezentativ, fiindcă din perioada comunistă nu avem sondaje de opinie, bineînţeles, alegeri libere, nici nu merită să le discutăm, dar primul procent, şi nu spun că nu a fost afectat şi procentul acesta prin manipulare, dar oamenii s-au lăsat manipulaţi. Dacă te laşi manipulat înseamnă că eşti înclinat totuşi să înghiţi manipularea respectivă, să o accepţi. Până la urmă, ăsta a fost procentul, 85%. Nu spun că erau toţi comunişti până în măduva oaselor, dar erau oameni care, îmi închipui, cei care l-au votat atunci pe Iliescu, care nu ajunseseră în diferend major cu comunismulsau care văzuseră şi partea bună a comunismului din punctul lor de vedere sau se temeau de o ieşire radicală.
Reporter: Cine a câştigat cel mai mult de pe urma comunismului? Cine a profitat,în postcomunism, de bagajul comunist?
Lucian Boia: În postcomunism au profitat tot cei care profitaseră în vremea comunismului, cei care profitaseră în mai mare măsură, nu ca aceşti bieţi ţărani deveniţi muncitori. Mă refer, bineînţeles, la cei din aparatul de partid, din Securitate, oamenii care fuseseră ridicaţi mai sus de regimul comunist şi care au profitat acum, cînd s-a făcut marea împărţeală, pentru că asta a fost, împărţirea tezaurului lăsat de comunism. Era întreaga economie, care era economia întregului popor, ceea ce înseamnă că era economia nimănui. Cei care s-au aflat în poziţii importante în regimul comunist au reuşit să îşi asigure partea leului.
Reporter: Politic? Cine e câştigătorul?
Lucian Boia: Elita noastră politică, economică, în parte şi intelectuală se trage din elita comunistă. Am şi spus în carte că regimul comunist a pierdut partida, dar comuniştii au câştigat-o şi au câştigat-o chiar în condiţii mai bune pentru ei decât erau cele din regimul comunist.
Reporter: Dacă mâine am avea prezidenţiale şi Ion Iliescu ar putea candida,vedeţi din nou un vot pozitiv?
Lucian Boia: Nu pot să răspund, dar cert este că aproximativ jumătate dintre români este nostalgică, adică apreciază mai mult comunismul.
Reporter: S-a redeschis dosarul Revoluţiei? Vedeţi şi o dorinţă a societăţii de a limpezi momentul 1989?
Lucian Boia: Românii sunt de mai multe feluri, există fracturi în societatea romînească. Sunt români care apreciază regimul comunist, dar sunt alţii care îl urăsc, pur şi simplu sau au cele mai rele amintiri din regimul comunist. Românii.. depinde ce români.
Reporter: Bun, vă întreb altfel: există o clasă de mijloc, culturală, o masă critică? Bunăoară, în literatura germană post-nazistă este această temă, a asumării unei vinovăţii colective. Fiul îşi confruntă tatăl. S-a întâmplat asta şi cu generaţia tânără din postcomunism?
Lucian Boia: Eu cred că societatea românească e fracturată: sunt aceşti nostalgici, pe de o parte, sunt cei care nici nu vor să audăde treburile astea. Sunt unii care nu mai vor să audă nici de România, pleaacă din România. Ce mi se pare că e important de spus şi e grav cu societatea românească este atomizarea societăţii. Cred că ideea de bine colectiv, de participare la un efort comun al întregii naţiuni, pentru a defini marile obiective şi drumul României de acum înainte, cred că astea nu sunt prezente în mintea oamenilor. Asta se trage tot din comunism, sigur, totul e agravat de toată minciuna şi eşecurile care s-au adunat dupa 1989. Oamenii sunt sătui de politică, de promisiuni, mulţi dintre ei şi atunci fiecare e pentru el. E un proces avansat şi grav de atomizare a societăţii.
Reporter: E vorba şi despre decepţiile adunate în ultimii ani?
Lucian Boia: Da, da, oamenii au ajuns la concluzia că nu mai are rost să mizeze pe unii sau alţii, să le fie de bine guvernanţilor, ei îşi văd de treaba lor şi noi ne vedem de treaba noastră, fiecare de treaba lui.
Reporter: Există un procent mare care nu mai votează..
Lucian Boia: E de înţeles o asemenea atitudine, dar în acelaşi timp nu e de aprobat sau nu e de dorit, pentru că duce la dezmembrarea naţiunii, până la urmă.
Reporter: E un clivaj şi aici: cei care nu votează şi cei care, iată, ca la alegerile locale, pot vota o persoană trimisă în judecată sau chiar condamnată în primă instanţă.
Lucian Boia: Da, da, sunt multe clivaje în societatea romînească, dar până la urmă e această retragere a individului în sine, această atomizare a societăţii care mi se pare lucrul cel mai grav.
Reporter: De ce a căzut comunismul, domnule Lucian Boia? Trebuia să se prăbuşească oriunde în jurul nostru?
Lucian Boia: Comunismul trebuia să se prăbuşească. Încă o dată: a fost un proiect utopic, nu se putea înfăptui, în principiile lui proclamate. Societatea a fost presată, a fost obligată să meargă într-o anumită direcţie şi un timp a mers, dar asta nu înseamnă că putea să funcţioneze la nesfârşit. Deci regimul comunist, sistemul imaginat al comunismului, era împotriva naturii umane, împotriva naturii sociale,împotriva legilor economice.
Reporter: Ce a cântărit mai mult, partea cultural-ideologică sau cea economică?
Lucian Boia: Ceea ce nu a mai mers deloc la un moment dat a fost economia, fiindcă o economie fără proprietate privată, fără libertate de iniţiativă, fără concurenţă nu are cum să funcţioneze bine. Ea a funcţionat sau a dat impresia că funcţionează, fiindcă a fost presată. Un regim totalitar reuşeşte un timp să mobilizeze forţele, dar nu la nesfărşit.
Reporter: Se auto-epuizează.
Lucian Boia: Da. Sigur că economia a dat semne de avarie din ce în ce mai serioase şi nu a mai mers.
Reporter: Ar fi trebuit ca România să se fi întors la ordinea politică de dinaintea comunismului? La regimul monarhic?
Lucian Boia: Ştiţi, istoria nu merge înapoi. Cât ne-ar părea de rău pentru timpurile vechi, pentru lucrurile pe care le-am pierdut, realist este să trăim în prezent şi să privim înainte, nu în urmă. Deci, România nu se mai putea întoarce. Regimul comunist a dus la schimbări de asemenea amploare, încât a dus la altă Românie. Cum să mai întorci România de după 1989 înainte de 1948 sau de 1944? Nu mai era posibil.
Reporter: Ne-am tot plâns că nu am avut un Havel al nostru.
Lucian Boia: Da, dar am avut un Ceauşescu al nostru. Sper să mă înţeleagă românii: românii l-au meritat pe Ceauşescu, să nu ne închipuim că era un extraterestru. Românii, nu fiecare român în parte, dar societatea românească, tocmai prin acest gen de neimplicare, de aşteptare, de punere la adăpost, de ”stăm să treacă furtuna”.
Reporter: Amintiţi că nu am avut nici măcar literatură în samizdat.
Lucian Boia: Da, societatea românească nu a fost capabilă să producă un Havel, dar a fost capabilă să producă un Ceauşescu. De lucrul acesta românii trebuie să fie conştienţi, e vina lor, a acestei atitudini de neimplicare, de plecare a capului, de mici aranjamente.: ”Tot nu îi putem înlătura, noi încercăm să ne trăim viaţa, să ne descurcăm , să mai luăm de ici, de colo, să ne aranjăm treburile personale”. E un minus de spirit civic şi aici e marea diferenţă faţă de Cehoslovacia, de Polonia. Cel mai puternic contrast mi se pare cel dintre România şi Polonia. Polonezii au rezistat aproape de la început până la sfârşit.
Reporter: I-a ajutat faptul că au avut un Papă la Vatican?
Lucian Boia: Bine, la un moment dat, dar nu l-au avut de la început. A fost şi Sindicatul Solidaritatea, a fost şi Biserica, au fost şi muncitorii, dar au fost şi intelectualii. În Polonia într-adevăr s-a atins masa critică şi rolul lor a fost esenţialîn ieşirea din comunism.
Reporter: Aţi vorbit despre Biserica Catolică. Cum a fost cu Biserica Ortodoxă în comunism? Ca instituţie, amintiţi într-un capitol separat, Biserica s-a adaptat regimului.
Lucian Boia: Păi s-a adaptat, e clar că s-a adaptat. Am dat şi un document in anexă, care mi se pare foarte interesant, cu primirea Patriarhului Teoctist, atunci cînd a fost ales, de Ceauşescu. Toată tămâierea asta, toată lauda asta la adresa lui Ceauşescu, suntem în 1986, atunci când bisericile se dărâmau una după alta.
Reporter: Credeţi că astăzi, Biserica Ortodoxă şi-a asumat trecutul acesta. De pildă, accesul la dosarul preoţilor nu e posibil fără acordul BOR. Există acum o iniţiativă în Parlament.
Lucian Boia: Nu cred că vom afla multe în plus. Sigur, multe se vor adeveri şi vom avea o susţinere documentară. Conducerea Bisericii Ortodoxe a colaborat cu regimul comunist.
Reporter: Şi a contat? A contat pentru felul în care comunismul a fost acceptat social?
Lucian Boia: Sigur că a contat, fiindcă Biserica era, până la urmă, singura instituţie care se putea opune sau cel puţin putea să mai frâneze, să mai tempereze puţin.
Reporter: Ce a reuşit comunismul să distrugă iremediabil?
Lucian Boia: A distrus, practic, totul, a creat o nouă Românie, degeaba vrem noi să ne racordăm la România interbelică. România actuală porneşte din comunism,de aici şi funcţionarea în genere a societăţii româneşti este atât de defectuoasă. Plătim în continuare pentru comunism.
Reporter: Încă se petrec lucruri paradoxale: bunăoară, zilele acestea, e o mare împăcare între PSD şi Casa Regală. Nu ştiu dacă aţi văzut fotografiile cu Liviu Dragnea şi Principesa Margareta.
Lucian Boia: Asta dovedeşte, şi nu numai asta, cât de neserios e românul. Există cam mult relativism, cam multă adaptabilitate şi asta e moştenită din comunism. Afectează pe toată lumea. Este spirtul acesta de compromis, caracteristic românului. Între rezistenţă şi compromis, românul înclină în genere spre compromis, asta explică şi ce s-a întâmplat în regimul comunist, dincolo de orice măsură, inclusiv cariera lui Ceauşescu. Este rezultatul spiritului de compromis. Nu ne opunem, mai bine ne punem la adăpost.
Reporter: Dumneavoastră, Lucian Boia, regretaţi ceva din cotidianul comunist?
Lucian Boia: Nu, nu regret absolut nimic. Ce să regret? Bine, eu nu sunt neapărat un caz tipic. Dacă ţin la ceva în mod special, în primul şi în primul rând ţin la libertate, la libertate în general şi la libertatea mea individuală. Odată ce preţuiesc atât de mult libertatea şi gândiţi-vă, sunt un om care nu am cerut niciodată să fac carieră politică, să fiu promovat social. Cred că se vede asta. Singurul lucru la care am ţinut a fost să mă ocup de meseria mea de istoric, să cercetez şi să scriu. Am făcut-o şi în comunism, dar vă daţi seama cu câte piedici şi cât de puţin am putut realiza. Ce aş putea eu să regret? Sunt fericit că s-a întâmplat ce s-a întâmplat în decembrie 1989.
Reporter: Aşi votat la toate alegerile? Nu vă întreb cu cine, dar aţi votat?
Lucian Boia: Da, da, bineînţeles că am votat. Nu mă întrebaţi cu cine: pot să vă spun că, în orice caz, nu aparţin procentului de 85% care a votat cu Iliescu. În cazul meu, mi se pare evident că nu regret nimic din comunism şi chiar ajung să am o anumită indulgenţă pentru ceea ce se petrece astăzi, pentru că am câştigat libertatea. Mă bucur de liberatea mea şi încerc să mă folosesc de ea cât mai mult cu putinţă.
Reporter: Vă place acest cuvânt, ”altfel”: România e altfel, comunismul e altfel. A fost preluat, este parte a unui slogan politic, preşedintele Iohannis foloseşte des acest cuvânt, se legitimează ca fiind altfel.
Lucian Boia: Credeţi că l-a reluat de la mine? Ar trebui să primesc drepturi de autor, pesemne.
Reporter: Dar vi se pare că este ”altfel”? Ultimii doi ani la Cotroceni sunt altfel?
Lucian Boia: Mi-e teamă că mergem cam pe aceleaşi coordonate. Sigur că sunt evoluţii care nu pot fi spuse, e timpul prea scurt. Trebuie să mai lăsăm să treacă nişte ani, ca istoric am nevoie de câteva secole.
Reporter: A revenit de o vreme pe agenda publică dezbaterea privind legionarismul. Sigur, în comunism a fost folosită politic acuzaţia.Cum vedeţi această revenire a unor teme interbelice, de dinaintea comunismului?
Lucian Boia: Bine, sunt tendinţele pe care nu le întâlnim doar la noi. La noi, din fericire, extrema dreaptă nu e prea reprezentată în viaţa politică. Stăm mai bine decît multe alte ţări europene din acest punct de vedere. Sigur, sunt în mai toate partidele tendinţe naţionaliste, autohtoniste. Altminteri, eu nu am nicio simpatie faţă de ideologii forte, că sunt de extremă dreaptă sau de extremă stângă. De felul meu, sensibilitatea mea e liberală, nu în sensul politic.
Reporter: Vă găsiţi reprezentat, astăzi, de vreun partid?
Lucian Boia: Nu, aş spune că nu, dar altminteri cultura mea, mentalitatea mea sunt de natură liberală, nu în sensul strict politic, ci în cel al credintei mele că tot ceea ce contează sunt în primul rând indiviidul, libertatea, varietatea, ciocnirea opiniilor.
Reporter: În acest sens, democraţia este cea mai bună, în pofida tuturor viciilor...
Lucian Boia: Da, din acest punct de vedere sunt mulţumit, cel puţin din exprimarea opiniilor. Sigur, unii şi alţii nu le înţeleg foarte corect atunci când mă atacă, nu pentru idei, ci pentru fantasmagorii.
Reporter: Aţi produs nişte demitizări. Chiar aşa, de ce credeţi că supără de pildă, demitizarea lui Eminescu? De ce aţi supărat, atingându-vă de Eminescu?
Lucian Boia: Dar eu nu m-am atins deloc de Eminescu. Eminescu e un poet pentru care am mult respect, îi cunosc poeziile de când eram adolescent, am învăţat pe din afară multe dintre poeziile lui şi cred că aş putea şi acum să vă recit ”Luceafărul”. Asta e o aiureală, să se spună că am lovit în Eminescu.
Reporter: În Eminescu, în Transilvania, în monarhie cumva, prin acea carte despre regii României.
Lucian Boia: Istoricul este sau ar trebui să fie un om liber, nu cineva care repetă la nesfârşit aceleaşi idei.
Reporter: De ce supără această atingere a ceea ce numim ”marile valori”?
Lucian Boia: Eu nu am lovit în marile valori, ci într-o anumită utilizare a personalităţilor respective, în sensul ideologiilor care mizează pe mitologizarea lor. Eu nu am lovit în Mihai Viteazu, am lovit în cei care îl consideră pe Mihai Viteazu un unificator naţional. Nu am lovit în Eminescu, am lovit în cei care consideră că Eminescu a descoperit relativitatea înaintea lui Einstein şi Einstein l-a plagiat pe Eminescu. Despre asta vorbim. Din punctul meu de vedere, nu am spus niciodată nimic nepotrivit.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.
