Institutul Cultural Român a lansat trei apeluri la candidaturi pentru bursele „Lucian Blaga”, „Woodrow Wilsonˮ şi „Ion Mincu”, destinate cercetătorilor şi arhitecţilor români, precum şi profesioniştilor din diverse domenii. Persoanele interesate şi eligibile pot trimite dosarele de candidatură, conform calendarului aferent fiecărei burse, la adresa de e-mail burse@icr.ro.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Prin Programul de Burse, care cuprinde nouă burse distincte oferite anual de ICR unui număr de 25 de profesionişti din diverse domenii, Institutul Cultural Român sprijină efortul acestora de pregătire specializată, asigurând o comunicare permanentă între diferite platforme internaţionale care să susţină şi să valorifice rezultatele muncii acestora.

Bursele „Lucian Blagaˮ se adresează cercetătorilor români şi constau în subvenţia pentru a efectua un stagiu de 3 (trei) luni în vederea documentării şi cercetării ştiinţifice într-o instituţie culturală dintr-o altă ţară relevantă pentru cercetările propuse. Acest program este dedicat schimburilor academice, vizând doctoranzi şi/sau cercetători consacraţi, care lucrează pe o temă de interes pentru cercetarea românească în directă legătură cu o altă temă mai largă ce presupune o perioadă de cercetare desfăşurată în mediul academic străin (universităţi, institute de cercetare, biblioteci etc.) din ţara care face obiectul cercetării candidaţilor, în vederea pregătirii lucrărilor de doctorat şi/sau respectiv a lucrărilor de cercetare ce urmează a fi publicate.

Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.Forum

Selecţia este făcută de o comisie independentă de specialişti, pe baza dosarelor de candidatură primite, care trebuie să conţină, printre altele, două scrisori de recomandare şi scrisoarea de confirmare a/ale instituţiilor unde vor efectua stagiul de cercetare, contactate în prealabil de către candidaţi.
Numărul de burse acordate anual: 3 (trei)
Durata bursei: 3 (trei) luni
Domeniile pentru care se organizează evaluarea şi selecţia: cercetare şi documentare în domeniile arte vizuale, curatoriat şi critică de artă, muzeologie/muzeografie; muzică şi muzicologie; jurnalism; traduceri; arhitectură, urbanism şi design; literatură şi critică literară; patrimoniu cultural; management cultural; ştiinţe economice; ştiinţe umane şi sociale; diplomaţie culturală; schimb cultural şi/sau ştiinţific.
Data limită pentru depunerea dosarelor: marţi, 12.03.2024, ora 16.00, ora României
Sumele acordate: 5.000 euro/bursă.

Bursele „Woodrow Wilsonˮ se adresează cercetătorilor români şi profesioniştilor din domenii precum istorie, politici publice, drept, ştiinţe politice şi administrative, relaţii internaţionale, afaceri europene, studii de securitate, educaţie, jurnalism, ştiinţe economice, care derulează proiecte de cercetare a căror finalitate se poate traduce în formularea de recomandări sau propuneri în domeniul politicilor publice.
Candidaţii trebuie să fie implicaţi deja în proiecte de cercetare legate de priorităţile actuale ale României sau din trecutul recent al acesteia, cu o componentă care vizează politici publice, inclusiv în context european sau în cel al relaţiilor transatlantice.

Candidaţii trebuie să deţină un doctorat în domeniul lor de activitate sau să fie în etapa de redactare a tezei de doctorat.
În cadrul procesului de selecţie vor avea prioritate:
• candidaţii care au publicat cărţi în domeniul lor de specialitate, articole în reviste ştiinţifice recunoscute în sistemul ISI sau rapoarte extinse privind analize şi propuneri de politici publice elaborate în cadrul unor proiecte de dezvoltare cu finanţare internaţională.
• candidaţii care abordează teme din domeniile relaţii internaţionale, afaceri europene, ştiinţe economice, educaţie, politici de securitate, politici sociale.
Candidaţii eligibili pentru acest tip de burse trebuie să fie cetăţeni români, care au dreptul să deţină o viză de tip J-1.
Candidaţii trebuie să facă dovada utilizării fluente a limbii engleze, atestată printr-un certificat lingvistic, recunoscut internaţional.
Selecţia dosarelor este făcută de o comisie independentă de specialişti (profesori universitari), pe baza dosarelor de candidatură primite.
Numărul de burse acordate anual: 3 (trei) burse
Durata burselor: 3 (trei) luni
Domeniile pentru care se organizeazã evaluarea şi selecţia: istorie, politici publice, drept, ştiinţe politice şi administrative, relaţii internaţionale, afaceri europene, studii de securitate, educaţie, jurnalism, ştiinţe economice;
Data limită de depunere a dosarelor de candidatură: 14 martie 2024, ora 16.00
Sumele acordate: 14.000 de dolari /bursă (din care 4.000 de dolari reprezintă cheltuieli administrative).

Bursele „Ion Mincuˮ se acordă arhitecţilor români în vederea pregătirii lucrărilor ştiinţifice pe o temă relevantă pentru societatea academică românească, timp de două luni, în cadrul unor instituţii, atât din străinătate, cât şi din România. Acest tip de bursă a fost inaugurat în anul 2013, având drept scop încurajarea absolvenţilor de arhitectură la nivel de masterat şi doctorat în domeniile acestora de activitate şi perfecţionarea studiilor, timp de două luni, în cadrul unor instituţii de învăţământ şi cercetare prestigioase din Europa şi din ţară, alese de candidaţi în funcţie de proiectele de cercetare gândite în prealabil. Se acordă două burse anual, în valoare de 4.500 de euro fiecare. Selecţia este făcută de o comisie independentă de specialişti pe baza dosarelor de candidatură primite.

Numărul de burse acordate anual: 2 (două);
Durata bursei: 2 (două) luni;
Domeniile pentru care se organizează evaluarea şi selecţia: arhitectură, urbanism, conservarea patrimoniului cultural şi istoric.
Data limită pentru depunerea dosarelor: 15.03.2024, ora 16:00, ora României.
Sumele acordate: 4.500 euro/bursă.

Între 19 şi 28 februarie 2024, ICR va lansa alte trei burse, destinate cercetătorilor străini (3 beneficiari), traducătorilor profesionişti (5 beneficiari) şi traducătorilor în formare (5 beneficiari), cu o valoare totală de 70.000 de euro.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.