Artiştii Horia Brenciu, Aurelian Temişan, Cornel Ilie, Ernest Fazakas, precum şi Ciprian Teodorescu şi Adrian Nor, foşti concurenţi la emisiunea „Vocea României”, îi vor interpreta pe Sam, Harry şi Bill, posibilii taţi ai Sophiei, în musicalul „Mamma Mia!”, produs în România.
„Mamma Mia!”, musicalul care a fost urmărit de 60 de milioane de oameni din 50 de ţări, va fi realizat şi în România, premiera având loc pe 24 mai, la Sala Palatului din Bucureşti.
Acţiunea începe cu Sophie, o tânără aflată în ajunul nunţii, care îşi doreşte să-şi cunoască tatăl biologic şi să fie condusă de acesta la altar. Ea decide să-i invite pe o insulă grecească pe toţi cei trei bărbaţi din trecutul romantic al mamei sale - Sam Carmichael, Harry Bright şi Bill Austin, dar fără a le dezvălui motivul.
14 noiembrie - Maratonul Agriculturii
20 noiembrie - Eveniment News.ro - Orașul meu - Acasă și la birou
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
Fiecare dintre cele trei personaje din primul musical de Broadway produs aici 100% independent va fi interpretat în dublu sau chiar triplu rol.
Harry Bright va fi interpretat de Horia Brenciu şi de Ernest Fazakas, care semnează traducerea pieselor ABBA incluse în spectacol.
„Voi juca unul dintre taţii Sophiei, pe nume Harry Bright. Pe scurt, HB! Acest HB e un finanţist din Londra care, primind o invitaţie la o nuntă pe o insulă în Grecia, va trebui să cânte, să danseze, să joace, să-şi descopere tinereţea, copilul, vechea iubire şi inevitabil, Grecia! Floare la ureche, nu-i aşa?”, a spus Brenciu.
Personajul Sam va avea trei artişti care îi vor fi alături Donnei, în funcţie de spectacol: Aurelian Temişan, Cornel Ilie şi Ciprian Teodorescu.
„Este un proiect de amploare, la care mulţi visează, o lume foarte frumoasă, în care mă bucur să mă aflu. Mi se pare că mă potrivesc cu acest personaj din toate punctele de vedere, şi ca personalitate, caracter, dar şi din perspectiva experienţei de părinte”, a spus Aurelian Temişan, care a jucat anterior în „Chicago”.
„Îmi plac foarte multe musicalurile şi am încercat, de câte ori am fost plecat în străinătate, să văd şi un astfel de spectacol. Mi-ar plăcea foarte mult să şi scriu musical dar, până atunci, sunt bucuros să fac parte dintr-un proiect de o asemenea amploare. Este fascinant”, a spus Cornel Ilie, solistul trupei Vunk.
Adrian Nour, finalist al emisiunii „Vocea României”, îl va interpreta pe Bill, cel mai boem personaj dintre cei trei taţi.
„Sunt bucuros că fac parte din distribuţia acestui musical. Am trecut de un casting nu foarte uşor şi am primit rolul lui Bill Austin, unul din posibilii taţi ai lui Sophie. Va fi cu siguranţă un show grandios, cu o muzică frumoasă ştiută deja de toată lumea, cu mult umor şi coregrafii spectaculoase. Era nevoie de un spectacol ca acesta la noi şi sunt convins că va avea succesul pe care ni-l dorim cu toţii”, a spus Nour.
Sophie va fi interpretată, în dublu rol, de Ana Munteanu, artista care a devenit „Vocea României" în 2017, în echipa lui Smiley, şi de Bianca Purcărea, care a participat la primul sezon al emisiunii „X Factor", dar şi la Eurovision România.
Musicalul „Mamma Mia!”, care a fost urmărit de 60 de milioane de oameni din 50 de ţări, a fost lansat în 1999 la Londra, în West End şi apoi în Statele Unite ale Americii, pe Broadway. Dramaturga Catherine Johnson şi producătoarea Judy Craymer au creat acest spectacol inspirându-se din cântecele compuse de Benny Anderson şi Bjorn Ulvaeus, foşti membri ai formaţiei ABBA. Titlul musicalului este hitul grupului din anul 1975, melodia „Mamma Mia”.
Musicalul a întrecut producţiile originale pe Broadway, de la „The Sound of Music", „The King and I" şi până la „Damn yankees", cu 1.500 de reprezentaţii. A devenit al 8-lea cel mai longeviv musical de pe Broadway şi al 9-lea cel mai longeviv show din toate timpurile, cu 5.124 de reprezentaţii. În orice zi au loc cel puţin 7 show-uri „Mamma Mia!", în jurul lumii.
Datorită succesului înregistrat, povestea a fost adaptată pentru marele ecran în 2008, cu actorii Meryl Streep, Amanda Seyfried, Pierce Brosnan, Colin Firth şi Stellan Skarsgård în rolurile principale.
În România, musicalul „Mamma Mia!” va fi o coproducţie sloveno-română, a companiei Prospot Doo împreună cu un grup de producători reuniţi de către compania Atelier Promotion, în colaborare cu WonderTheatre.
Biletele vor putea fi găsite pe netliberare.ro pentru clienţii Telekom până pe 6 aprilie şi din 7 aprilie pe mammamiathemusical.ro şi pe iabilet.ro
Spectacolele vor fi lansate începând cu data de 24 mai la Sala Palatului din Bucureşti.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.
Citește și...