Expoziţia „Andrei Pandele & Dan Perjovschi: Witnessing pre/post Revolution in Romania‟, curatoriată de Uschi Klein, cercetătoare la Universitatea din Brighton, este organizată de Universitatea Södertörn din Stockholm, în colaborare cu ICR Stockholm.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Expoziţia, care va fi deschisă între 17 octombrie şi 18 decembrie, oferă publicului nu numai două perspective artistice în dialog despre istoria recentă a României, ci şi viziuni despre probleme contemporane indisolubil legate de trecut.

Expoziţia „Mărturii dinainte şi după Revoluţia din 1989‟, al cărei vernisaj va avea loc în 17 octombrie, ora 17.00, va fi deschisă la Art Space de la Universitatea Södertörn din Stockholm până pe 18 decembrie 2024. La 35 de ani de la Revoluţia Română din 1989, fotografiile lui Andrei Pandele din anii 1970 - 1980 vor dialoga despre trecut şi prezent cu desenele site-specific realizate de Dan Perjovschi, provocând vizitatorii, uneori cu umor, la reacţii deopotrivă emoţionale şi critice.

Evenimente

15 octombrie - Eveniment Profit Health.forum
31 octombrie - Maratonul de Educație Financiară
5 noiembrie - Gala Profit - Povești cu Profit... Made in Romania

Înainte de vernisaj va avea loc seminarul „Visual cultures and counter-narratives in Romania”, la care vor participa Uschi Klein, Dan Perjovschi şi Andrei Pandele, alături de doctoranzi şi cercetători din cadrul departamentului Media and Communication Studies, and Art History al Universităţii Södertörn.

Dezbaterea se va concentra asupra fotografiei din perioada comunistă a României, cu o abordare a utilizării fotografiilor în istoria orală pentru a explora voci marginalizate şi istorii ascunse din trecut. Conferinţa va fi prezidată de Annika Öhrner, istoric de artă, şi de Patrik Åker, cercetător media, de la Universitatea Södertörn. La seminarul doctoral va participa şi autoarea şi editoarea Arina Stoenescu, cu o prelegere intitulată „Tipografie şi politică în România comunistă 1948-1989. Tehnoredactor modelând tipografia comunistă”. Seminarul şi vernisajul reprezintă două ocazii de a celebra 20 de ani de Istoria Artei la Universitatea Södertörn.

Andrei Pandele (n. 1945 în România), arhitect de profesie, a dezvoltat o pasiune pentru fotografie care i-a permis să documenteze în secret viaţa de zi cu zi din România anilor 1970 şi 1980. Prima sa expoziţie importantă, „Fotografii interzise şi imagini personale” (2007), a fost găzduită de Muzeul Naţional de Artă Contemporană din Bucureşti.

Dan Perjovschi (n. 1961 în România) a devenit cunoscut după Revoluţia din România din 1989 şi a expus în bienale şi muzee din întreaga lume. Expresia sa artistică este umoristică, subversivă, textuală şi comică, lucrând adesea cu text şi desene direct în spaţiul expoziţional. Perjovschi a participat la expoziţia „After the Wall” (1999, Moderna Museet), dar şi la Documenta 15, în 2022.

Uschi Klein este lector în cadrul Facultăţii de Artă şi Media de la Universitatea din Brighton, Marea Britanie, iar anterior a fost Visiting Research Fellow în Studii Media şi Comunicare la Universitatea Södertörn. Klein este, de asemenea, activă ca fotograf şi curator de expoziţii.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.