Israelul va modifica versurile cântecului cu care intenţionează să concureze la Eurovision pentru a elimina tot ceea ce ar putea fi perceput ca fiind politic şi a garanta astfel participarea sa, a anunţat duminică Radiodifuziunea israeliană (KAN).

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

După ce iniţial a ameninţat că se va retrage dacă melodia sa nu va fi acceptată aşa cum este, grupul public a precizat într-un comunicat că în cele din urmă a trecut de partea preşedintelui israelian Isaac Herzog, care "a sugerat să se facă ajustările necesare".

„KAN i-a contactat pe compozitorii celor două cântece selectate, 'October Rain', care a fost ales primul, şi 'Dance Forever', care a ieşit al doilea, şi le-a cerut să readapteze versurile, păstrându-şi libertatea artistică”, a continuat compania.

Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.Forum

„October Rain” nu menţionează în mod explicit atacul sângeros comis de Hamas la 7 octombrie în sudul Israelului. Dar, potrivit presei şi observatorilor israelieni, cuvintele sale nu lasă loc de îndoială.

„I'm still wet from this October rain” sau „There's no air left to breathe/ There's no place/ No me, from day to day”, sunt câteva dintre versurile cântecului. 

După ce va primi textele modificate, corporaţia publică de radiodifuziune va „alege cântecul care va fi trimis” organizatorilor „pentru ca aceştia să aprobe participarea Israelului la concurs”, a adăugat KAN.

Grupul public va dezvălui cântecul ales la 10 martie. Cântăreaţa ruso-israeliană Eden Golan, în vârstă de 20 de ani, va reprezenta Israelul la ediţia din acest an a concursului, care va avea loc în luna mai la Malmö, în Suedia.

Mai multe ţări au cerut ca Israelul să fie exclus de la Eurovision în semn de protest faţă de bilanţul greu al războiului din Gaza, care a început la 7 octombrie după un atac al Hamas şi a ucis cel puţin 1.160 de persoane, potrivit unui bilanţ realizat de AFP pe baza datelor oficiale israeliene.

Operaţiunile militare israeliene desfăşurate ca represalii pe teritoriul palestinian s-au soldat cu peste 30.400 de morţi, potrivit Ministerului Sănătăţii al Hamas.

În 1973, Israelul a devenit prima ţară non-europeană căreia i s-a permis să participe la concursul Eurovision şi a câştigat concursul de patru ori, inclusiv cu artista transsexuală Dana International în 1998.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.