Mai mulţi soldaţi ai Batalionului 341 Infanterie Protecţia Forţei Rechinii Albi din Constanţa, aflaţi în misiune în Afganistan, le-au transmis iubitelor lor din ţară un mesaj de Dragobete, prin intermediul unui videoclip realizat pe melodia ”Cele două cuvinte…” a trupei Taxi şi publicat pe pagina de Facebook a MApN.
Pe pagina de Facebook a Ministerului Apărării Naţionale a fost publicat, vineri, un filmuleţ în care mai mulţi militari români cântă versurile piesei trupei Taxi.
5 noiembrie - Gala Profit - Povești cu Profit... Made in Romania
14 noiembrie - Maratonul Agriculturii
Videoclipul de pe reţeaua de socializare este însoţit de mesajul: ”Sunt luptători neînfricaţi, puţini ar putea să facă ceea ce lor le este o a doua natură. În unul dintre cele mai fierbinţi şi periculoase teatre de operaţii din lume sunt recunoscuţi drept profesionişti desăvârşiţi. Nu cedează în faţa greutăţilor, nu se pierd în situaţii limită dar, când vine vorba de iubire, sunt la fel de timizi ca... oricare dintre noi. Şi, la fel ca noi, foarte rar recunosc asta. Astăzi este o zi specială, de aceea, cu gândul la iubitele rămase în ţară, «Rechinii Albi» transmit din Afganistan ... «Cele două cuvinte...»”.
De asemenea, Dan Teodorescu, liderul Trupei Taxi, s-a declarat onorat de inedita colaborare cu trupele de elită ale Armatei României şi a transmis, prin intermediul MApN, toată preţuirea pentru militarii români aflaţi departe de casă.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.