Ieşeanul Daniel Şandru a fost numit preşedinte executiv al Institutului de Investigare a Crimelor Comunismului şi Memoria Exilului Românesc (IICMER), cu rang de secretar de stat, decizia fiind luată de premierul Nicolae Ciucă.
IICMER funcţionează în subordinea Guvernului, fiind în coordonarea premierului, şi are ca scop administrarea şi analizarea memoriei regimului comunist din România, culegerea, arhivarea şi publicarea documentelor referitoare la exilul românesc din perioada 1940-1989, dar şi investigarea ştiinţifică şi identificarea crimelor, abuzurilor şi încălcărilor drepturilor omului pe întreaga durată a regimului comunist în România. Totodată, IICMER va sesiza organele în drept în acele cazuri în care sunt depistate situaţii de încălcare a legii.
„Dincolo de evaluarea instituţională pe care e firesc să o realizez la început de mandat, prioritatea zero este revitalizarea proiectului Memorialul Râmnicu Sărat, unul dintre cele mai dure centre ale represiunii comuniste, astfel încât să fie asigurate cele mai potrivite soluţii de valorificare muzeală. Programele educaţionale, prin organizarea de şcoli şi universităţi de vară, alături de reluarea Programului de burse doctorale sunt alte priorităţi pentru IICCMER. Consider, de asemenea, că cercetarea trecutului recent, natura, scopul, efectele, dar şi memoria regimului comunist în exilul românesc, aducerea în faţa justiţiei şi a opiniei publice a responsabililor comunişti aflaţi în viaţă, ca o necesară reparaţie morală faţă de foştii deţinuţi politic şi faţă de toate victimele regimului comunist trebuie să se înscrie în centrul preocupărilor acestei instituţii", a declarat Daniel Şandru, noul preşedinte al IICCMER.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
Daniel Şandru este politolog, profesor universitar doctor la Facultatea de Ştiinţe Politice şi Administrative a Universităţii „Petre Andrei" din Iaşi, instituţie în cadrul căreia a deţinut funcţia de preşedinte al senatului universitar şi pe cea de prorector.
Între august 2016 şi februarie 2017 a fost secretar de stat, coordonator al Departamentului Centenar din cadrul Cancelariei Prim-ministrului Guvernului României, iar în intervalul aprilie 2017-aprilie 2020 a coordonat Programul Centenar al Primăriei Municipiului Iaşi.
În perioada martie 2021-ianuarie 2022 a fost director general interimar al Operei Naţionale Române din Iaşi.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.