Cea mai mare colecţie privată de monede antice şi medievale, marea majoritate în legătură cu spaţiul românesc de circulaţie, inclusiv câteva rarităţi extreme, este scoasă la licitaţie peste patru zile la Bucureşti. Cele 212 piese antice - celtice, dacice, greceşti, romane imperiale şi republicane, dar şi medievale şi moderne româneşti, prezintă o însemnătate istorică şi culturală deosebită şi oferă o perspectivă istorică asupra evoluţiei civilizaţiei româneşti în spaţiul carpato-danubiano-pontic.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Evenimentul „Micile Pasiuni Mari. Licitaţie de numismatică şi medalistică” de vineri, 14 iulie, ora 12.00, conţine o valoroasă sursă de informaţii despre cultura şi economia unor importante civilizaţii locale şi regionale şi evidenţiază modul în care imperiile antice şi-au impus autoritatea asupra spaţiului românesc ori i-au influenţat evoluţia, precum şi schimburile comerciale şi contactele culturale din epocile respective.

Impresionantele monede antice prezintă un interes ştiinţific remarcabil, majoritatea lor prezentându-se într-o stare bună de conservare. Un exemplu este raritatea Lepton, de tip Demetra, bătută la Histria în sec. III-II î.e.n, care are preţul de pornire de 1.000 de euro. Piesa rară din bronz a fost cumpărată de colecţionar de la o casă de licitaţii din Ohio, SUA, şi este însoţită de documentaţia de provenienţă.

Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.Forum

O altă monedă rară antică este Tetradrahma Alexandru cel Mare, de tip Callatis (Mangalia), care are preţul de pornire de 1.250 de euro. Piesa din argint ce datează din sec. III î.e.n. a fost achiziţionată de colecţionar de la o casă de licitaţii din California, SUA, şi este însoţită de actele de achiziţie.

O altă apariţie rară este moneda Drahmă, de tip Herakles, bătută tot la Callatis (Mangalia), din argint, care are preţul de pornire de 1.000 de euro. Exemplarul de colecţie din anul 200 î.e.n. a fost cumpărat de colecţionar de la o casă de licitaţii din Londra, Marea Britanie.

În cadrul licitaţiei din 14 iulie se poate descoperi şi o selecţie specială de monede medievale bătute de marii domnitori ai Moldovei şi Ţării Româneşti. Foarte rare şi de mare valoare numismatică este moneda Dublu Gros din argint, bătută de Ştefan al II-lea al Moldovei (1433-1445) sau moneda de Jumătate de Gros, bătută de Bogdan al III-lea (1504-1517), care au preţul de pornire de 500 de euro fiecare.

Licitaţia conţine piese inedite ori rare şi în secţiunea sa de istorie modernă a României, astfel, în cadrul licitaţiei din 14 iulie îşi face apariţia moneda de 20 de lei din 1870. Piesa din aur, de colecţie, gradată XF 40, are preţul de pornire 3.750 de euro.

O altă piesă importantă este perechea de medalii din aur „Ardealul nostru” din 1944. Cele două exemplare au împreună preţul de pornire de 1.000 de euro şi ilustrează portrete ale unor personalităţi istorice. Tot în cadrul licitaţiei de vineri îşi face apariţia şi o mică selecţie de bancnote rare - inclusiv prima bancnotă românească din 1877. Bancnota-bilet ipotecar de 10 lei are preţul de pornire de 600 de euro.

Colecţia de monede antice, bancnote şi medalii, expertizate de către importanţi specialişti în numismatică, poate fi admirată la Palatul Cesianu-Racoviţă până vineri, 14 iulie, ora 11:00. „Micile Pasiuni Mari. Licitaţie de numismatică şi medalistică” se va desfăşura exclusiv online, pe platforma Artmark Live 2.0, în noul format de licitaţie Timed Online Auction.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.