Sud-coreenii au cumpărat în număr foarte mare, vineri, din librării şi de pe site-uri cărţile romancierei Han Kang, primul autor din Coreea de Sud care câştigă Premiul Nobel pentru Literatură 2024, scrie Reuters.
Cel mai mare lanţ de librării din ţară, Kyobo Book Centre, a transmis că vineri vânzările cărţilor sale au crescut vertiginos, stocurile fiind aproape imediat epuizate şi urmând să fie limitate în viitorul apropiat.
„Este prima dată când un coreean primeşte Premiul Nobel pentru Literatură, aşa că am fost uimit”, a declarat Yoon Ki-heon, un vizitator în vârstă de 32 de ani al unei librării din centrul Seulului.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
„Coreea de Sud a avut rezultate slabe în ceea ce priveşte câştigarea premiilor Nobel, aşa că am fost surprins de vestea că (un scriitor de) cărţi non-engleze, care au fost scrise în coreeană, a câştigat un premiu atât de mare”.
La scurt timp după anunţul de joi, unele site-uri web ale librăriilor nu au putut fi accesate din cauza traficului intens. Dintre cele mai bine vândute 10 cărţi la Kyobo, nouă erau cărţile lui Han vineri dimineaţa, potrivit site-ului său.
Tatăl lui Han, cunoscutul scriitor Han Seung-won, a declarat că traducerea romanului său „Vegetariana”, marele său succes internaţional, a dus la câştigarea Premiului Internaţional Man Booker în 2016 şi acum a Premiului Nobel.
„Scrisul fiicei mele este foarte delicat, frumos şi trist”, a spus Han Seung-won. „Deci, modul în care traduci acea frază tristă într-o limbă străină va determina dacă vei câştiga... Se pare că traducătorul a fost persoana potrivită pentru a traduce aroma unică a limbii coreene”.
Celelalte cărţi ale lui Han abordează capitole dureroase din istoria Coreei de Sud, inclusiv „Human Acts”, care examinează masacrul din 1980 a sute de civili de către armata sud-coreeană în oraşul Gwangju.
Un alt roman, „We Do Not Part”, analizează consecinţele masacrului din 1948-1954 de pe insula Jeju, când aproximativ unul din zece locuitori ai insulei a fost ucis în timpul unei epurări anticomuniste.
„Sper că sufletele victimelor şi ale supravieţuitorilor vor putea fi vindecate de durere şi traumă prin intermediul cărţii sale”, a declarat Kim Chang-beom, şeful unei asociaţii pentru familiile îndoliate de masacrul din Jeju.
Park Gang-bae, director la o fundaţie care onorează victimele şi sprijină familiile îndoliate şi supravieţuitorii masacrului de la Gwangju, s-a declarat „bucuros şi emoţionat” de victoria ei.
„Protagoniştii din cartea ei („Human Acts”) sunt oameni pe care îi întâlnim şi cu care trăim în fiecare zi, la fiecare colţ de stradă de aici, aşa că acest lucru este profund emoţionant”, a spus Park.
Tatăl lui Han a declarat reporterilor vineri că aceasta ar putea continua să evite lumina reflectoarelor, după ce nu a oferit niciun comentariu sau interviu şi a evitat examinarea mass-media de la victoria de joi.
„Ea a spus că, având în vedere războaiele aprinse dintre Rusia şi Ucraina, dintre Israel şi Palestina şi oamenii care mor în fiecare zi, cum ar putea sărbători şi ţine o conferinţă de presă veselă?”, a declarat tatăl ei.
Han Kang a primit vestea victoriei sale cu aproximativ 10 sau 15 minute înainte de anunţ, a declarat tatăl ei, şi a fost atât de surprinsă încât a crezut la un moment dat că ar putea fi o înşelătorie.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.
Citește și...