Scriitorul şi gazetarul Cristian Tudor Popescu a lansat sâmbătă, la Bookfest 2024, "Râsul dracului. Interceptări, informaţii desecretizate, autodenunţuri", volum apărut la editura Polirom.
"În ultimii ani am început să scriu într-un fel asemănător, cred eu, cu modul în care se compune muzică, adică ai nişte note la dispoziţie şi cu ele faci o construcţie", a explicat Cristian Tudor Popescu la întâlnirea cu cititorii.
"Citiţi-o dintr-un foc, nu o lăsaţi. Dacă veţi citi câte un segment, câteva pagini, veţi avea o percepţie diferită asupra acestei cărţi decât dacă o citiţi dintr-un foc", a fost recomandarea scriitorului.
"Am fost dintotodeauna, de 40 de ani de când sunt în spaţiul public, republican şi am fost anti-monarhist. Nu mi-e indiferetă monarhia. Nu sunt împotriva unei persoane. În istoria României, avem un exemplu extraordinar, Ferdinand, şi îl avem la extremă pe Carol al II-lea. Dar, în general, nu cred, că acest mecanism, care se bazează pe nimic altceva decât pe ereditate, pe biologie, cutare e rege pentru că e fiul lui cutare, aşa ceva nu voi accepta niciodată ca modalitate de selecţie de a fi pus în fruntea statului, pentru că asta era preocuparea regilor, să aibă moştenitori. Nici mecanimsul prin care se poate ajunge la aberaţii înspăimântătoare, vedem ce se întâmplă în SUA, peste orice aşteptări, se suprimă orice considerente, morale, raţionale, umane. Aţi văzut ce spun oamenii pe stradă: 'L-au condamnat, big deal, tot o să-l votez'. Domnul Trump spunea: 'Pot să omor un om pe strdă şi nu o să pierd niciun vot'. Democraţia îşi are malformaţiile ei", a spus autorul.
Pentru cititorii prezenţi la Bookfest, Cristian Tudor Popescu şi-a spus punctul de vedere referitor la meritocraţie: "Eu am propus să aibă drept de vot cei care au luat Bacalaureatul. Operaţia de a vota nu este simplă. E unul dintre cele mai complicate lucruri. Ca să votezi, te antrenezi ani, decenii, nu ştii din prima să votezi. Sunt naţiuni care s-au antrenat sute de ani ca să voteze şi, iată, la ce au ajuns, după 250 de ani, la ce au ajuns Statele Unite. Aşa că, ce să ne mai mirăm la noi ce se întâmplă? În România nu există principiul meritocraţiei. Există în SUA. Pot să spun acest lucru pentru că am fost acolo. De aceea se goleşte ţara asta, în fiecare an, de tineri care pleacă, pentru că aici un tânăr primeşte un salariu de mizerie ca rezident, de pildă, sau ca profesor, şi în plus este şi desconsiderat, lucru mai grav, nici nu e băgat în seamă. Ah, dacă fac grevă poliţiştii sau jandarmii, sunt luaţi în seamă. Această desconsiderare îi face pe cei mai mulţi să plece (...). La noi, dacă faci greşeala să demonstrezi că eşti bun, prima reacţie este să fii lichidat. În SUA, eşti angajat pentru ce ştii să faci".
"Dictatura este un sistem în care simplii cetăţeni trăiesc într-o condiţie a fiinţei apropiată de animal. Sunt conduşi de un mascul (sau o femelă) Alfa, aflat în vârful unei ierarhii de neclintit, în faţa căreia nu crâcnesc. Se hrănesc cu ce le scuipă printre dinţi fiarele dominante. Luptă pentru supravieţuire, fiecare pentru el sau familia sa. Condiţia pentru a rezista este să nu gândească raţional, să-şi reducă existenţa la instincte, frică, foame, sex. Să nu fie luaţi la ochi, să devină invizibili pentru fiarele dominante. Sau să devină una dintre ele. Să nu existe. În Dictatură, ca să rezişti, cel mai bine e să nu exişti. Expresia „Lupta pentru existenţă” are sensuri diferite în Dictatură şi Democraţie. În Dictatură înseamnă lupta pentru a vieţui, în Democraţie înseamnă lupta pentru a exista. Natura preferă Dictatura. Democraţia este un sistem nenatural, o creaţie artificială a minţii unor oameni, nu mulţi. Individul este supus în Democraţie celui mai puternic stres pe care-l poate suporta sau nu omul, stresul decizional. Trebuie să ia mult mai multe hotărâri în legătură cu soarta lui decât în Dictatură. Trebuie să se confrunte cu consecinţele greşelilor pe care e liber să le facă. Poate să exprime public ce gândeşte, dar trăieşte cu frustrarea că gândurile lui nu schimbă nimic în societate. Poate să plece, să-şi dea demisia din funcţia de cetăţean al Democraţiei respective, dar nu se duce într-o Dictatură – nimeni nu emigrează în Rusia sau China –, ci tot într-o Democraţie.
O altă presiune puternică a Democraţiei asupra persoanei este frecvenţa schimbării – omul e, în mod natural, o fiinţă conservatoare, anxioasă la schimbare. Nici Dictatura, nici Democraţia nu garantează un buzunar şi o burtă pline pentru mase. Nu aduc fericirea colectivă. Deosebirea este că în Dictatură suferi mai degrabă ca un animal, în vreme ce în Democraţie suferi mai degrabă ca un om. Şi încă o deosebire: în Dictatură, ai şanse mari să fii condamnat de justiţie pentru ce n-ai făcut; în Democraţie, ai şanse mari să te plimbi liber, prin ţară sau în străinătate, indiferent ce faptă penală ai făcut. După mai bine de 200 de ani de la inventarea – nu descoperirea – Democraţiei, aceasta este alegerea – alt stres – la care omul este silit", spune Cristian Tudor Popescu.
"Cristian Tudor Popescu este nu numai un jurnalist, dar şi un scriitor remarcabil. Probabil cel mai talentat dintre toţi jurnaliştii care se perindă de 30 de ani prin gazete şi pe micile ecrane. Are şi contestatari, care nu-i iartă modul direct şi radical de a se pronunţa în legătură cu cele mai delicate actualităţi politice. Aceştia fac parte de obicei din categoria bâlbâiţilor intelectual şi moral. Poţi să nu fii de acord cu CTP, dar nu poţi să nu observi că e întotdeauna sincer cu cititorii săi, precum e şi cu sine. Vocabularul lui nu e neapărat colorat, cât direct: până şi metaforele lui merg direct la ţintă, ca nişte rachete", aprecia Nicolae Manolescu.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.
Citește și...
