Gabriel Liiceanu a lansat, sâmbătă, la Bookfest, "Scrisoare către Dorothea: Breviar de idei îndrăgostite", carte apărută la editura Humanitas.
"În cultura română, Gabriel Liiceanu este un gânditor german dar care scrie o literatură franceză", l-a caracterizat Horia-Roman Patapievici pe Gabriel Liiceanu. "Scrisul lui este de o frumuseţe literară fără pereche în cultura noastră iar asta vine din stilul lui literar. Este persuasiv într-un fel care implică o apropiere afectivă, este o preluare în afect".
"Titlul cărţii: Romantismul a însemnat ceva enorm în istoria gândirii pentru că şi-a pus problema nostalgiei noastre, dacă despre nostalgie poate fi vorba, pentru ideal şi pentru absolut. Romanticii au pus în prim plan idealul. Noi vrem mult mai mult decât suntem, am vrea să fim spirit întrupat, am vrea să realizăm, să întrupăm, prin trecerea noastră în viaţă, diferite stadii ale absolutului. Cartea aceasta este ca şi scrisoarea lui Schlegel către Dorotheea este un elogiu adus afectivităţii. Ceea ce îi spune Schlegel femeii este că fără elementul feminin spiritul bărbatului rămâne sec şi că legătura dintre trup şi spirit nu se poate face decât dacă sufletul intră în ecuaţie cu cele două", a explicat Liiceanu.
"În această carte eu sunt «îndrăgostitul în acţiune» (l’amoureux au travail) al lui Barthes, iar «ideile îndrăgostite» sunt cele care s-au născut în mine, cu care am stat de vorbă în taina minţii mele, adăpostindu-le întreaga viaţă. Şi, desigur, le-am iubit. Dar, spre deosebire de ideile lui Barthes, ale mele, ca obiecte ale adoraţiei, nu sunt o absenţă. Le-am dat glasul meu, le-am înfiinţat. Nevoia de a înţelege, care m-a condus la întâlnirea cu ele, este o formă de iubire prin care îmbrăţişăm toate lucrurile lumii. Prin noi şi numai prin noi, ca fiinţe gânditoare şi cuvântătoare, lumea poate avea sens şi poate fi iubită", spune Gabriel Liiceanu.
Gabriel Liiceanu este unul dintre cei mai importanţi autori de „literatură personală“ din România de azi. În ultimul sfert de veac, cărţile sale au constituit repere pentru diferitele variante ale acestui tip de discurs.
"Jurnalul de la Păltiniş" (1983), ale cărui teme centrale sunt raportul maestru-discipol şi importanţa culturii într-o epocă totalitară, a fost un adevărat bestseller al anilor '80: producea cozi la librării, se vindea „pe sub mână“, se împrumuta numai prietenilor de încredere. Din scrisorile generate de comentariile la acest jurnal (între timp tradus în mai multe limbi) s-a născut un al doilea volum de succes, "Epistolar" (1987), care reuneşte voci intelectuale de mare forţă. Urmează, în altă formulă, dar, în fond, tot în notă confesivă, "Declaraţie de iubire" (2001), exerciţii de admiraţie şi de ataşament intelectual, etic şi, nu în ultimul rând, uman faţă de personalităţi importante ale culturii noastre. Uşa interzisă (2002) este una dintre cărţile favorite ale publicului din ultimii ani şi o revenire la notaţia diaristică. Cu Scrisori către fiul meu (2008), Gabriel Liiceanu se lasă din nou atras de simplitatea şi directeţea genului epistolar. Întâlnire cu un necunoscut (2010) reia firul confesiv al unor însemnări care, deşi par legate de o zi sau alta, au crescut, de fapt, dintr-o viaţă întreagă.
În paralel cu volumele în care autorul construieşte ceea ce francezii numesc l’écriture du moi, scrierea egotistă, Gabriel Liiceanu a publicat în ultimii ani o serie de cărţi eseistice, filozofice şi de implicare în „viaţa cetăţii“: "Despre minciună" (2006), "Despre ură" (2007) şi "Despre seducţie" (2007), "Estul naivităţilor noastre" (2012), "Dragul meu turnător" (2013), "Fie-vă milă de noi! şi alte texte civile" (2014), "Nebunia de a gândi cu mintea ta" (2016), "România, o iubire din care se poate muri" (2017), "Continentele insomniei", (2017), "Aşteptând o altă omenire" (2018), "Caiet de ricoşat gânduri sau Despre misterioasa circulaţie a ideilor de‑a lungul timpului" (2019), "Ludice. Exerciţii de umor criptic" (2019), "Povestea insulei Humanitas", Humanitas (2020), "Isus al meu" (2020), "Despre destin. Un dialog (teoretic şi confesiv) despre cea mai dificilă temă a muritorilor (dialog cu Andrei Pleşu)", 2020, "Impudoare: Despre „eu“ va fi vorba" (2021), "Ce gândeşte Dumnezeu?" (2022).
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.
Citește și...