La cea de-a 19-a ediţie a Nopţii Muzeelor, evenimentul care a avut loc sâmbătă, cu nu mai puţin de 351 de spaţii muzeale şi culturale deschise în România şi Republica Moldova, au participat 238.935 de vizitatori, dintre care 60.992 numai în Bucureşti, anunţă Reţeaua Naţională a Muzeelor din România, după centralizarea parţială a datelor furnizate de reprezentanţii a 80 de obiective (22,79% din numărul total).

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

10% din populaţia oraşului Sighetu Marmaţiei (jud. Maramureş), 83.741 de vizitatori în Iaşi (73,91% cifre centralizate) şi 46.979 de vizitatori în Sibiu. Datele din Republica Moldova se vor centraliza în zilele care urmează.

„Pe 13 mai, muzeele au transformat oraşele în spaţii efervescente şi au oferit experienţe memorabile sutelor de mii de vizitatori. Noaptea Muzeelor demonstrează de 19 ediţii această putere extraordinară şi transformatoare a muzeelor, iar numărul impresionant de oameni care vin la acest eveniment arată că societatea are o nevoie reală de muzee. Putem avea „nopţi ale muzeelor” în fiecare zi, dacă vom primi resursele necesare pentru a fi ceea ce muzeele au capacitatea să fie permanent - cele mai frumoase şi transformatoare spaţii din lume” – a declarat Dragoş Neamu, coordonator Departament Relaţii Internaţionale şi Proiecte Culturale, manager Noaptea Muzeelor.

Evenimente

5 noiembrie - Gala Profit - Povești cu Profit... Made in Romania
14 noiembrie - Maratonul Agriculturii

Noaptea Muzeelor 2023 a fost prima ediţie comună România şi Republica Moldova, fiind prezentă în Bucureşti şi Chişinău, dar şi în peste 90 de localităţi din cele două ţări, care au acoperit geografic 38 de judeţe şi 5 raioane ale ţării vecine. În Bucureşti, Noaptea Muzeelor s-a prezentat publicului prin 65 de obiective culturale dintre cele mai diverse, de la muzee (34) la festivaluri de design şi de la spaţii de creaţiei şi experimente la palate şi galerii de artă.

Expoziţia  "Listen/Ascultă" de la War Child Museum, vizitată gratuit până în 11 iunie la MNTR

Invitatul special al Nopţii Muzeelor de anul acesta, muzeul fenomen ”War Childhood Museum/Muzeului Copilăriei în Vreme de Război”, s-a bucurat de o primire extraordinară în România, cu mii de vizitatori în prima zi a expoziţiei "Listen/Ascultă", găzduită de Muzeul Naţional al Ţăranului Român, Galeria Nouă. Expoziţia WCM va putea fi vizitată în continuare, gratuit, până în data de 11 iunie, de miercuri până duminică, de la 10:00 la 18:00 (luni, marţi - închis).

Organizatorii precizează că au fost şi alte muzee care au participat la această ediţie, în afara programului oficial naţional. 

Iniţiat de Ministerul Culturii şi Comunicării din Franţa, patronat de Consiliul Europei, de UNESCO şi de Consiliul Internaţional al Muzeelor, evenimentul Noaptea Muzeelor este organizat pe plan naţional de Reţeaua Naţională de Muzeelor din România (RNMR), fiind anticipat şi primit cu entuziasm de public de fiecare dată.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.