Purtătorul de cuvânt al Patriarhiei Vasile Bănescu afirmă, după distrugerea catedralei din Odesa în urma unui atac rusesc, că aceasta este încă o probă că „Ortodoxia nucleară” nu se-mpiedică de-un „ciot” al culturii şi civilizaţiei creştine reale.
”Bombardarea recentă a Catedralei ortodoxe „Schimbarea la Faţă” din Odesa. Încă o probă că „Ortodoxia nucleară” nu se-mpiedică de-un „ciot” al culturii şi civilizaţiei creştine reale. Gnosticismul ei religios-politic dispreţuieste agresiv lumea care nu-i aparţine”, a scris Bănescu pe Facebook.
Arhidiaconul catedralei din centrul istoric al oraşului Odesa, Andrii Palciuk, a deplâns distrugerea "enormă" a bisericii - despre care a spus că a fost cauzată de o lovitură directă a unei rachete ruseşti.
Catedrala aparţine Bisericii Ortodoxe Ucrainene şi a fost luată sub protecţia UNESCO la începutul acestui an, când centrul istoric al oraşului Odesa a fost desemnat de agenţia culturală a Naţiunilor Unite ca fiind în pericol de dispariţie.
Fondată în secolul al XVIII-lea, aceasta a fost distrusă în timpul regimului sovietic, dar a fost reconstruită după căderea URSS. Patriarhul Kirill, şeful Bisericii Ortodoxe Ruse, a sfinţit-o personal, relatează The Guardian.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.