Casa Artmark a precizat pentru News.ro, în urma unor controverse apărute în spaţiul public legate de licitaţia organizată în 6 martie cu obiecte care i-au aparţinut lui Radu Beligan, că a obţinut acordul Ralucăi Popescu, fiica actorului, pentru a vinde loturi moştenite de aceasta. La cererea a patru moştenitori casa a retras din licitaţie nouă loturi cu valoare sentimentală.
Actriţa Lamia Beligan a scris pe Facebook că potrivit unei ştiri publicate pe site-ul TVR familia Beligan ar fi scos la licitaţie bunuri ale tatălui său.
"Potrivit stiri.tvr.ro, aflu uluită că "familia Beligan" a scos la licitaţie bunurile tatălui meu. Mai mult decât atât, este folosit numele meu, ca fiind iniţiatoarea acestui demers. Precizez că este absolut fals, că nu am nicio legătură cu această licitaţie şi că s-a folosit în mod abuziv numele meu. De altfel, după discuţia avută ieri cu cei de la Ştirile TVR, au retras imediat ştirea", a scris Lamia Beligan.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
Anamaria Beligan, pe de altă parte, a precizat pe Facebook: "Vasăzică Artmark recunoaşte în mod public că a semnat un contract secret cu unul dintre cei cinci moştenitori, fără încunoştiinţarea celorlalţi patru, în condiţiile în care nu s-a făcut nici măcar inventarierea masei succesorale şi partajul".
Lamia Beligan a precizat pe pagina de socializare că "cea mai mare şi mai importantă parte din patrimoniul Radu Beligan a fost donată, cu acordul tuturor moştenitorilor, Teatrului Naţional care urmează să le expună în Muzeul Teatrului, când acesta va fi redeschis. O parte din obiectele de mobilier am hotărat, de comun acord, să i le cedăm Ralucăi, ea putând, eventual, să le şi liciteze, dar în nume propriu".
"Din punctul nostru de vedere lucrurile sunt cât se poate de clare. Noi am făcut un contract legal cu doamna Raluca Popescu, fiica lui Radu Beligan. Am obţinut acordul scris al domniei sale. În condiţii normale, nu am putea dezvălui numele dânsei dar avem acordul. A existat o întâlnire în casa domnului Beligan când au fost luate lucrurile", a precizat pentru News.ro Valeriu Sângeorzan, purtător de cuvânt al Artmark.
Mai mult, "la întâlnirea de marţi au fost prezenţi patru dintre moştenitorii lui Radu Beligan", precizează Artmark. "Doamna Raluca Popescu a transmis Artmark că toţi ceilalţi fraţi sunt de acord cu licitaţia. S-a convenit că ei au fost de acord, însă nu şi cu vreo 10 loturi alese de sora lor care au o valoare sentimentală mai mare. Pe acelea le-am scos din licitaţie, rugându-ne să modificăm şi titlul licitaţiei, să nu se mai numească "Viaţă de artist, inclusiv Patrimoniul Radu Beligan", ci "Viaţă de artist, O selecţie din Patrimoniul actorului Radu Beligan"", a subliniat Valeriu Sângeorzan.
Conform site-ului Artmark şi conform articolului 12 al Regulamentului de licitare au fost retrase din licitaţie 9 loturi. Printre acestea se numără: o biblie care i-a aparţinut actorului, două volume "23 august 1944", de Centrul de Studii şi Cercetări de istorie şi teorie militară, Bucureşti, 1984, din colecţia actorului Radu Beligan, o statuetă decorativă reprezentând un Buddha, care avea un preţ de pornire de 20 de euro, o broderie liturgică care i-a aparţinut preotului Adam Beligan, bunicul actorului Radu Beligan, şi două felicitări cu ocazia sărbătorilor de iarnă, 2008-2009, semnate de Principesa Margareta şi Principele Radu, adresate lui Radu Beligan.
Licitaţia "Viaţă de artist, inclusiv o selecţie din patrimoniul actorului Radu Beligan" va fi organizată de Artmark, doar online, pe 6 martie, de la ora 19.30.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.
Citește și...