România face paşi importanţi spre obţinerea independenţei energetice, demersurile derulate în acest sens de către Guvernul liberal Nicolae Ciucă fiind elocvente şi promiţătoare.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Printre priorităţile Executivului se află promovarea de noi capacităţi pentru obţinerea energiei verzi, proces iniţiat atât în scopul generării unor cantităţi însemnate suplimentare de energie, cât şi în vederea asigurării şi creării de noi locuri de muncă cu înaltă calificare.

Unul dintre proiectele derulate în acest sens este dezvoltarea pe scară largă a tehnologiei SMR, respectiv construcţia de reactoare nucleare de mici dimensiuni. Realizarea acestora va avea rolul de a suplimenta esenţial capacitatea de producţie a energiei, fiind, în acelaşi timp, un element fundamental în obţinerea independenţei energetice a României, obiectiv strategic energetic la nivel naţional.

Evenimente

5 noiembrie - Gala Profit - Povești cu Profit... Made in Romania
14 noiembrie - Maratonul Agriculturii

Operaţionalizarea tehnologiei SMR este în plină desfăşurare, prin proiectul de investiţii dezvoltat de statul român, în parteneriat cu o firmă americană de profil, pe amplasamentul fostei termocentrale de la Doiceşti, judeţul Dâmboviţa, finanţarea, în valoare de 14 milioane de dolari, fiind asigurată de Guvernul Statelor Unite ale Americii.

În prezent, sunt în desfăşurare discuţiile legate de stabilirea etapelor de proiectare şi realizare a acestui proiect de interes naţional, concentrarea fiind maximizată pe crearea întregului lanţ de producţie, în vederea implementării ireproşabile a acestei investiţii, ce se preconizează a fi una emblematică în Europa, nu doar în regiunea noastră.

Obiectivul scontat de Guvernul Nicolae Ciucă, prin reuşita acestui proiect investiţional de amploare internaţională, este de a asigura României, în cel mai scurt timp, securitatea energetică. În acelaşi timp, responsabilii liberali ai energiei susţin finalizarea planurilor de construire a reactoarelor 3 şi 4 ale Centralei nucleare de la Cernavodă, investiţii, de asemenea, de interes strategic, care vor contribui la creşterea capacităţii energetice autohtone.

Sunt încrezătoare că, în urma realizării acestor programe energetice majore, ţara noastră va deveni astfel nu doar independentă din punct de vedere energetic ci, mai mult, va fi un exportator eligibil de energie, ceea ce va însemna un plus consistent la bugetul naţional.

Deputat PNL Teleorman,

MARIA STOIAN

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Conținutul acestui comunicat de presă este în întregime responsabilitatea autorului său. News.ro nu își asumă în niciun fel responsabilitatea pentru acuratețea informațiilor prezentate sau a modului de redactare a comunicatului.