Ministrul Educaţiei, Ligia Deca a anunţat luni la sediul PNL, după o şedinţă a conducerii partidului, că miercuri va avea loc la Palatul Victoria ceremonia...
Autoritatea Naţională de Management al Calităţii în Sănătate (ANMCS) este instituţia care se ocupă cu acreditarea unităţilor sanitare din România....
În anul 2022, au funcţionat aproximativ 66.000 de unităţi sanitare. Unui medic (inclusiv medic de familie) i-au revenit, în medie, 267 locuitori, faţă de...
Înscrierile unităţilor de cult în Programul Casa Verde Fotovoltaice s-au încheiat marţi, fiind înregistraţi 875 de solicitanţi pentru un buget de 17,5...
Unităţile de cult interesate se pot înscrie, începând de marţi, Programul Casa Verde Fotovoltaice, bugetul disponibil fiind de 17,5 milioane de lei.
Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat, luni, legea pentru respingerea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 124/2022 pentru modificarea Ordonanţei de...
Sindicaliştii din Federaţia ”Solidaritatea Sanitară” pichetează, joi, unităţile sanitare, fărăm ca activitatea acestora să fie întreruptă.
Reprezentanţii Primăriei Sectorului 1 au transmis că, de la începutul anului şi până în prezent, poliţiştii locali de la Compartimentul Control...
Administraţia Fondului pentru Mediu anunţă deschiderea sesiunii de finanţare a programului privind privind casarea autovehiculelor uzate pentru solicitanţii...
Ministerul Educaţiei publică, pe site-ul propriu, începând de vineri, situaţia clădirilor cu risc seismic. Lista este actualizată săptămânal, cu datele...
Premierul Ciucă: Astăzi aprobăm un proiect de lege prin care se asigură cheltuirea a aproximativ 210 milioane de euro pentru reabilitarea şi modernizarea...
Iranul anunţă marţi că urmează să adopte ”măsuri reciproce” ca reacţie faţă de noi sancţiuni impuse luni de către Uniunea Europeană (UE) şi...
Uniunea Sindicatelor din Spitalele CFR, afiliată la Federaţia SANITAS din România solicită public Ministerului Transporturilor explicaţii cu privire la...
Dan Drăgan, secretar de stat în Ministerul Energiei a anunţat miercuri că în şedinţa de Guvern s-au adus noi clarificări referitoare la programul...
Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, consideră că dacă unităţile sanitare plăteau 300.000 de lei pe utilităţi, iar acum plătesc un milion, trebuie...
Guvernul a alocat, la propunerea Ministerului Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei, în şedinţa de marţi, suma de 726.600 mii de lei, din...
Curtea Constituţională a admis, miercuri, sesizarea preşedintelui Klaus Iohannis privind legea prin care unităţile administrativ-teritoriale pot achiziţiona...
Activitatea unităţilor cultural-artistice în anul 2021 a fost influenţată de criza sanitară cauzată de virusul COVID-19. Numărul vizitatorilor la muzee...
Jumătate dintre unităţile sanitare din lume nu au produse de igienă de bază, expunând aproximativ patru miliarde de oameni la un risc crescut de infecţii,...
Zeci de imobile în care funcţionează unităţi de învăţământ din judeţul Prahova nu deţin autorizaţie de securitate la incendiu. Printre acestea se...
Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, a anunţat că va fi pregătită legislaţia pentru ca în unităţi sanitare să existe centre de vaccinare COVID,...
Ministerul ucrainean al Sănătăţii a anunţat că cel puţin 18 angajaîi din domeniul medical au fost ucişi şi aproape 900 de unităţi sanitare au fost...
Cel puţin 25 de unităţi medicale publice vor putea beneficia de fonduri în valoare totală de peste 150 de milioane de euro din PNRR pentru reducerea riscului...
Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat, marţi, legea care reglementează finanţarea unităţilor de învăţământ speciale particulare, cu păstrarea...
Ministerul Educaţiei lansează în consultare publică Ghidul Solicitantului ”Granturi pentru unităţile de învăţământ pilot” în vederea susţinerii...