Autoritatea Naţională de Management al Calităţii în Sănătate (ANMCS) este instituţia care se ocupă cu acreditarea unităţilor sanitare din România. În iunie, instituţia a încadrat opt spitale publice cu paturi în categorii de acreditare, din care cinci unităţi au fost încadrate în categoria a II-a (acreditat cu recomandări).

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Este cel mai bun rezultat al evaluării din ultimele trei luni, după rezultate slabe în lunile aprilie şi mai.

Astfel, potrivit unui ordin al preşedintelui ANMCS, publicat marţi în Monitorul Oficial, din cele 8 unităţi medicale încadrate în categorii de acreditare în luna iunie, cinci au fost încadrate în categoria a II-a (cu recomandări): Spitalul Clinic de Urgenţă pentru Copii „Sf. Ioan” Galaţi, Spitalul de Psihiatrie şi pentru Măsuri de Siguranţă Ştei (jud. Bihor), Delta Health Care Bucureşti, Penitenciarul—spital Bucureşti—Jilava şi MNT Healthcare Europe Bucureşti.

Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.Forum

Unităţile au primit acreditarea pentru o perioadă de cinci ani, cele mai mari punctaje fiind obţinute de Spitalul Clinic de Urgenţă pentru Copii „Sf. Ioan” Galaţi (94,13%) şi de Penitenciarul—spital Jilava (90,5%).

Dintre celelalte trei spitale evaluate, două au fost incluse în categoria a V-a (decizie de prelungire a procesului de acreditare) – Spitalul Incarmed (jud. Vâlcea) şi Spitalul Orăşenesc „Dr. Valer Russu” Luduş (jud. Mureş) -, iar o unitate (Clubul Sănătăţii, jud. Argeş) a rămas neacreditată, dar se poate înscrie într-o nouă procedură în următorul ciclu de acreditare.

CATEGORII DE ACREDITARE

În România există 6 categorii de acreditare: Categoria I – acreditat; Categoria II – acreditat cu recomandări; Categoria III – acreditat cu rezerve; Categoria IV – acreditat cu încredere redusă; Categoria V – decizie de prelungire a procesului de acreditare; Categoria VI – neacreditat.

România nu are în prezent niciun spital clasificat în categoria I de acreditare.

Din 17 octombrie 2019, toate spitalele din România sunt obligate să afişeze la intrare şi pe paginile lor de internet care este categoria lor de acreditare sau, în cazul în care nu au fost încă evaluate, că sunt în curs de acreditare.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.