Procurorul general, Augustin Lazăr, a declarat că este ”optimist” că până spre sfârşitul anului cel puţin unul dintre dosarele ”mari” va ajunge...
Procurorul general al Parchetului Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, Augustin Lazăr, a anunţat, marţi, că dosarul Revoluţiei a ajuns de la instanţa...
Dan Voinea, fostul procuror şef al Secţiei Parchetelor Militare din Parchetul de pe lângă ICCJ care a avut în lucru "Dosarul Revoluţiei”, a declarat...
Judecătorul de cameră preliminară de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie care a confirmat redeschiderea urmăririi penale în "Dosarul Revoluţiei”...
Procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie spune că dosarul Revoluţiei, proaspăt redeschis din dispoziţia...
Fostul procuror militar Dan Voinea consideră că Parchetul General este una dintre cele mai politizate instituţii din România, acesta fiind motivul pentru care...
Dosarul Revoluţiei va fi redeschis, după ce magistraţii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie au admis, luni, cererea procurorilor de confirmare a...
Forţele iraniene le vor închide strategica Strâmtoare Ormuz şi aliaţilor americanilor, dacă aceştia "ameninţă" Republica islamică, ameninţă la...
Fostul preşedinte Ion Iliescu a declarat marţi, pentru News.ro, că nu îşi face niciun fel de probleme pentru redeschiderea dosarului Revoluţiei, că va...
Curtea Europeană a Drepturilor Omului a hotărât ca statul român să plătească daune de câte 15.000 de euro pentru 45 de familii ale revoluţionarilor...
Instanţa supremă judecă luni cererea de confirmare a redeschiderii de către Parchetul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie a urmăririi penale în...
În decembrie 1989, România s‐a aflat în stare de război, susţine prim‐adjunctul procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de...
Bogdan Licu, procurorul general interimar al României, a făcut, marţi, un bilanţ al deficienţelor din ancheta în dosarul Revoluţiei, el spunând că...
Preşedintele asociaţiei 21 Decembrie Teordor Mărieş a declarat pentru News.ro că, în urma deciziei de redeschidere a dosraului revoluţiei Bogdan Licu ar...
Fostul procuror militar Dan Voinea, cel care a instrumentat iniţial dosarul Revoluţiei, a declarat că adevărul despre evenimentele din decembrie se află în...
Dosarul Revoluţiei va fi redeschis, a anunţat, marţi, procurorul general interimar al României, Bogdan Licu, precizând că decizia de clasare din septembrie...
Washington-ul a admis că are informaţii cu privire la a doua rundă de exerciţii cu rachete balistice efectuate miercuri de Gardienii Revoluţiei, armata...
Deputatul PNL Cezar Preda a comentat vineri declaraţiile fostului preşedinte Ion Iliescu referitoare la redeschiderea dosarelor Revoluţiei şi mineriadelor,...
Procurorul general interimar Bogdan Licu a cerut de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie dosarul privind Revoluţia din 1989, pentru reanalizarea decizia de...