Antrenorul formaţia Al Shabab, Marius Şumudică, a ironizat, vineri, colaborarea pe care antrenorul Mircea Rednic o are cu fiica lui, Luana, impresar care aduce...
Lungmetrajul "Balanţa", în regia lui Lucian Pintilie, va fi prezentat joi, 1 noiembrie, de la ora 18.00, la Muzeul Naţional al Literaturii, proiecţia fiind...
Tenismenul Marius Copil a urcat 33 de poziţii în clasamentul ATP dat publicităţii luni, până pe locul 60, cu 888 puncte, după ce a jucat finala turneului...
Marius Copil a pierdut, scor 6-7 (5), primul set al finalei turneului de la Basel, pe care o dispută cu elveţianul Roger Federer.
Roger Federer, locul 3 ATP, va juca, duminică, la Basel, finala cu numărul 151 din carieră, împotriva lui Marius Copil, locul 93 ATP. Elveţianul a câştigat...
Marius Copil, locul 93 ATP, venit din calificări, joacă, duminică, de la ora 16.00, a doua finală din carieră, la turneul de 500 de puncte de la Basel, cu...
Roger Federer, locul 3 ATP şi cap de serie numărul 1, l-a învins, sâmbătă, pe rusul Danil Medvedev, locul 20 ATP şi cap de serie numărul 7, cu scorul de...
Marius Copil, locul 93 ATP, s-a calificat pentru prima dată în semifinalele unui turneu de 500 de puncte, vineri, la Basel, competiţie cu premii de 1,98...
Marius Copil, locul 93 ATP, a produs o surpriză la turneul de 500 de puncte de la Basel, învingându-l în optimi pe croatul Marin Cilici, locul 6 ATP.
Actorul Marius Bodochi a primit titlul de cetăţean de onoare al Capitalei, în semn de „apreciere a întregii activităţi şi pentru dăruirea şi talentul...
Marius Copil, locul 90 ATP, a fost învins, marţi, cu scorul de 6-2, 3-6, 6-4, de americanul Bradley Kahn, în turul I al turneului de 250 de puncte de la...
Tenismenul Marius Copil, locul 88 ATP, a fost învins, duminică, de canadianul Vasek Pospisil, locul 83 ATP, cu scorul de 6-7 (6), 6-4, 7-5, în ultimul tur al...
Marius Copil, locul 88 ATP şi cap de serie numărul 5, a fost învins, sâmbătă, cu scorul de 6-4, 6-3, de Egor Gerasimov din Belarus, locul 258 ATP, în...
Fostul tenismen Andrei Pavel a declarat, marţi, că a încetat colaborarea cu Simona Halep la sfârşitul angajamentului, care a durat numai un an.
Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) a respins marţi una dintre acţiunile discplinare formulate de Inspecţia Judiciară împotriva procurorului şef...
La cererea publicului, Marius Mihalache şi trupa sa vor susţine o a doua reprezentaţie cu concertul "Săftiţa" - balkanic project -, duminică, 9 septembrie,...
Seria de dialoguri video „Ce auzim când ascultăm muzică?”, 18 filme scurte cu actorul Marius Manole şi muzicianul Paul Ilea, a fost lansată, miercuri, pe...
Marius Burcă a fost reales membru al Comitetului Executiv al FRF, după şedinţa Adunării Generale a cluburilor din Liga a II-a, care a avut loc, miercuri, la...
Teatrul Naţional "I.L.Caragiale" anunţă deschiderea pe 8 septembrie a unei micro-stagiuni de concerte-recitaluri în aer liber, în cel mai nou spaţiu de joc,...
Academicianul Marius Sala, lingvist cu o prodigioasă carieră internaţională, vicepreşedinte al Academiei Române în perioada 2006-2014 şi director al...
Marius Copil a urcat de pe locul 92 pe 82, cu 700 de puncte, în clasamentul ATP de luni, după ce săptămâna trecută a jucat în turul al doilea al turneului...
Antrenorul Marius Măldărăşanu a declarat că i-a felicitat pe cei nouă jucători ai Astrei Giurgiu care au terminat meciul cu Dunărea Călăraşi fără să...
Marius Copil, locul 92 ATP, venit din calificări, a fost învins, miercuri, cu scorul de 6-7 (4), 6-4, 6-4, de croatul Marin Cilici, locul 7 ATP, în turul al...
Marius Avram va conduce manşa tur a partidei dintre KRC Genk şi KKS Lech Poznan, din turul trei preliminar al Europa League, informează FRF.
Ministrul Justiţiei, Tudorel Toader, a declarat miercuri seară, la Antena 3, că în cadrul interviului cu cei patru candidaţi pentru şefia DNA i-a respins pe...