Votanţii la Premiile Emmy îşi vor dezvălui alegerile duminică, în cadrul unei ceremonii pe covor roşu, unde epopeea istorică „Shogun” este favorită....
Sezonul 6 al serialului „Recrutul”, unul dintre cele mai populare şi apreciate producţii poliţiste la nivel mondial, va avea premiera pe AXN România în 8...
"Challengers", în regia lui Luca Guadagnino, o dramă plasată în lumea tenisului cu Zendaya, Josh O'Connor şi Mike Faist în rolurile principale, s-a clasat...
Papa Francisc şi-a exprimat miercuri solidaritatea cu catolicii din Ţara Sfântă, odată cu apropierea Paştelui, la puţin timp după ce s-a întâlnit cu doi...
Actorul Zeeko Zaki, care interpretează rolul agentului Omar Adom ‘OA’ Zidan în serialul „FBI” difuzat de AXN România, vorbeşte într-un interviu...
AXN va lansa în această primăvară două dintre cele mai cunoscute seriale de tip procedural drama. Primul sezon din "FBI" va avea premiera în 4 martie şi va...
Netflix lansează o nouă dramă inspirată de familia regală britanică. După „The Crown”, platforma a distribuit luni primul trailer al filmului...
„Îmi este indiferent dacă în istorie vom intra ca barbari”, „Miami Bici”, „Teambuilding”, „Bacalaureat”, „Metronom”, „Babardeală cu...
Sezonul al doilea al serialului „Yellowjackets”, care are un scor rar întâlnit de 100% pe Rotten Tomatoes şi care a primit şapte nominalizări la premiile...
Drama suprarealistă „Mammalia”, regizată de Sebastian Mihăilescu, va avea premiera pe marile ecrane din România pe 22 septembrie 2023, fiind distribuită...
Drama despre refugiaţi a regizoarei poloneze Agnieszka Holland, "Green Border", va fi lansată în Polonia, cu câteva săptămâni înainte ca ţara să se...
Drama suprarealistă „Mammalia”, regizată de Sebastian Mihăilescu, va avea premiera pe marile ecrane din România pe 22 septembrie 2023, fiind distribuită...
Managerul echipei de volei masculin SCM Zalău, Adrian Feher, a declarat că antrenorul Dragan Kobiljski a plecat la Belgrad alături de jucătorul Dusan...
Platforma Netflix a anunţat lansarea pe 10 mai a unei docu-ficţiuni în care o actriţă de culoare o interpretează pe celebra regină Cleopatra, iar...
Consiliul Şefilor Poliţiei Naţionale (NPCC) şi Colegiul Britanic de Poliţie şi-au cerut, marţi, scuze supravieţuitorilor şi familiilor victimelor...
Drama suprarealistă „Mammalia”, regizată de Sebastian Mihăilescu, a fost selectată în secţiunea Forum a celei de-a 73-a ediţii a Festivalului...
Numărul persoanelor decedate în urma busculadei de la Seul a crescut la 151, iar prin acestea sunt 19 cetăţeni străini, relatează BBC. Numărul persoanelor...
Actorul american Alec Baldwin a anunţat miercuri că a ajuns la un acord cu familia directoarei de imagine Halyna Hutchins, ucisă în octombrie 2021 prin...
HBO Max produce „Spy/Master”, un nou serial Max Original, care se filmează în România şi Ungaria. Scenariul serialului de şase episoade a câte 50 de...
„Brousko”, un serial a cărui acţiune se desfăşoară în Creta şi Cipru, va avea premiera pe AXN White, joi, de la ora 21.00.
Kevin Spacey trebuie să plătească companiei MRC care a produs serialul "House of Cards" aproape 31 de milioane de dolari pentru presupusul comportament sexual...
Scenariştii şi producătorii români care au un proiect de serial sau mini-serie în dezvoltare sunt aşteptaţi să îşi înscrie proiectele în programul...
Muzeul Pandemiei va ilustra, după „Identităţi Fragile” din 2021, drama violenţei domestice (re)simţite individual de către femeile din România.
Zeci de documente din ancheta referitoare la moartea directorului de imagine Halyna Hutchins au fost făcute publice luni, de poliţia din Santa Fe.
Soţul cineastei Halyna Hutchins, care a fost ucisă accidental pe platourile de filmare de la westernul „Rust” în octombrie, spune că actorul Alec Baldwin...