USR cere PSD-PNL să deblocheze dezbaterile şi adoptarea proiectului de lege „Stop petarde!”, ţinut în sertare de mai bine de un an, pentru a...
Birourile permanente reunite al Camerei Deputaţilor şi Senatului au stabilit că amendamentele la proiectul Legii bugetului de stat pe anul 2024 şi a...
Parlamentul European a ajuns la un acord, vineri, asupra unei legislaţii menite să protejeze pluralismul şi independenţa media, a anunţat eurodeputata Renew...
Social-democratul Alexandru Petrescu şi Gabriel Avrămescu (PNL) sunt cotaţi cu cele mai mari şanse pentru funcţiile de preşedinte şi prim-vicepreşedinte...
Un deputat islamist turc, Hasan Bitmez, a murit în urma unei crize cardiace, pe care a făcut-o cu două zile mai înainte, la tribuna Parlamentului, de unde a...
Deputatul european Siegfried Mureşan (PPE / PNL), preşedintele Delegaţiei Parlamentului European pentru relaţiile cu Republica Moldova a anunţat că...
Deputaţii britanici au adoptat marţi seara un proiect de lege controversat privind expulzarea migranţilor în Rwanda, în urma unui vot riscant pentru...
Un deputat islamist turc, Hasan Bitmez, din cadrul Partidului Fericirii, a leşinat la tribunal Parlamentului turc, după ce a criticat politica Guvernului lui...
Parlamentul ungar a adoptat marţi seara o serie de măsuri care instaurează o autoritate de supraveghere însărcinată să prevină ”amestecuri străine”...
Un deputat de extremă dreapta, Grzegorz Braun, a stins cu un extinctor o menorah, un sfeşnic cu şapte braţe, un simbol al iudaismului, în Parlamentul...
Şeful noului Guvern polonez proeuropean Donald Tusk a transmis marţi, în discursul de politică generală, mai multe mesaje prin care semnalează întoarcerea...
Reprezentanţii Ministerului Justiţiei au transmis că Senatul a adoptat, în calitate de for decizional propunerea legislativă iniţiată de MJ şi Ministerul...
Elveţia este necesar să-i expulzeze în mod sistematic spionii străini care-i pun în pericol securitatea internă, cer parlamentarii acestei ţări alpine,...
Parlamentarii francezi au trimis luni proiectul de lege al guvernului privind imigraţia înapoi la masa de lucru, refuzând să-l examineze, într-o mişcare...
Parlamentul va alege pe 18 decembrie noua conducere a ASF, au decis luni Birourile reunite ale celor două Camere ale Parlamentului, potrivit unor surse din PSD,...
Parlamentarii USR şi Forţa Dreptei au depus, luni, o moţiune simplă împotriva ministrei Educaţiei Ligia Deca despre care spun că nu a reuşit să...
Polonia urmează să aibă un nou Guvern luni, în urma unui probabil refuz al Parlamentului de a da un vot de încredere unui Guvern naţionalist minoritar, şi...
O bază americană de apărare antirachetă construită în nordul Poloniei urmează să devină ”operaţională” începând de vineri, anunţă luni...
Preşedintele francez Emmanuel Macron a reiterat într-o convorbire la telefon cu preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski ”susţinerea Franţei” a...
Parlamentul ucrainean a aprobat vineri trei proiecte de lege necesare pentru a începe negocierile de aderare la Uniunea Europeană, inclusiv unul referitor la...
Parlamentul danez a adoptat joi o lege prin care interzice incendierea Coranului, în urma unor tensiuni puternice pe acest subiect în ţările scandinave,...
Ministrul britanic al Imigraţiei Robert Jenrick a demisionat miercuri, după publicarea unei legislaţii de urgenţă controversate privind expulzarea...
Ucraina a deschis o anchetă cu privire la contracte de achiziţie de armament destinate forţelor armate ucrainene, anunţă marţi şeful parchetului...
Combatanţi din cadrul mişcării islamiste palestiniene Hamas au drogat ostatici înainte de a-i elibera, în timpul armistiţiului din Războiul din Fâşia...
Regatul Unit a semnat marţi, cu Rwanda, la Kigali, un nou tratat în vederea resuscitării unui acord controversat privind expulzarea în această ţară a...