Un adolescent de 15 ani a murit, duminică după amiază, după ce motocicleta pe care o conducea s-a izbit violent de un cap de pod, pe un drum judeţean dintr-un sat din judeţul Dolj. Poliţiştii au deschis dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de ucidere din culpă, fiind dispusă efectuarea unei expertize medico-legale pentru stabilirea cu exactitate a cauzei decesului.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Accidentul a avut loc duminică după amiază, pe drumul judeţean 561 B, la intrarea în satul Zăval din judeţul Dolj.

„La faţa locului s-au deplasat poliţiştii secţiei şi poliţiştii rutieri ai Poliţiei Oraşului Segarcea care au stabilit faptul că, un adolescent de 15 ani, din Comoşteni, în timp ce conducea o motocicletă pe DJ 561 B, la intrarea în satul Zăval, din direcţia Comoşteni, din cauze ce urmează a fi stabilite în urma cercetărilor, într-o curbă la stânga, ar fi pierdut controlul direcţiei, lovind un cap de pod. Din nefericire, în urma evenimentului rutier, adolescentul a decedat”; transmit oficialii Poliţiei judeţene Dolj.

Verificările făcute de poliţişti arată că motocicleta nu este înmatriculată în circulaţie. În urna accidentului poliţiştii au întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de ucidere din culpă, fiind dispusă efectuarea unei expertize medico-legale pentru stabilirea cu exactitate a cauzei decesului.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.