Liderul USR Dan Barna aanunţat sâmbătă că, în zilele următoare, va fi decisă propunerea de tandem preşedinte - premier a Alianţei USR - PLUS în perspectiva alegerilor la prezidenţiale.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

"Am discutat şi despre stadiul negocierilor în Alianţa USR-PLUS, au avut loc trei runde de negocieri. Decocamdată, suntem în etapa de analiză a celei mai bune variante de colaborare şi a celor mai bune modalităţi de continuare a Alianţei nu doar pentru prezidenţiale, unde evident  vom avea un candidat unic, cât şi pentru locale şi parlamentare”, a anunţat Barna, după şedinţa Comitetului Politic al USR.

În ceea ce priveşte stabilirea unui candidat unic la prezidenţiale, Dan Barna a declarat: ”Este o decizie care e încă în analiză. Va fi, evident, de la USR sau de la PLUS, dar nu am hotărât încă cum va arăta, însă vorbim de un tandem - candidat la prezidenţiale şi propunere de premier, tocmai pentru a da credibilitate acestei oferte care pe 26 mai a fost semnificativ susţinută de români. USR-PLUS suntem o alianţă care foarte probabil va guverna în 2020, primul pas sunt prezidenţialele - o să stabilim în zilele următoare şi cum va arăta acest tandem”.

Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.Forum

Întrebat dacă el ar putea fi candidatul la Preşedinţie, având în vedere că partenerul său de alianţă Dacian Cioloş este liderului grupului Renew Europe din PE, preşedintele USR a răspuns: ”În momentul de faţă, discuţia este în zona care partid oferă candidatul pentru prezidenţiale, care partid oferă candidatul pentru premier. Preşedinţii celor două partide sunt evident în discuţii. În zilele următoare, vom decide cum va arăta propunerea aceasta  de echipă pentru viitorul României”. 

”Deocamdată discutăm de cât de larg să fie următorul pas al acordului nostru, introducem toate cele trei runde electorale următoare - prezidenţiale, locale şi parlamentare sau mergem pe acelaşi mecanism de a discuta despre următorul pas şi decidem doar pentru prezidenţiale în acest moment. Sunt scenarii pe care lucrăm, dar nu avem o decizie definită", a precizat Dan Barna.

Întrebat dacă în negocierile interne din Alianţă se ia în calcul o eventuală înţelegere şi cu PNL pentru alegerile locale, el a negat.

"În ceea ce am discutat noi în cadrul acestei formule de negociere nu am abordat subiectul vreunei alianţe cu PNL. E previzibil ca după alegeri vor fi necesare astfel de lucruri, însă deocamdată trebuie să clarificăm modalitatea de funcţionare a Alianţei, după care vom vedea pe nişte mecanisme mai degrabă de autonomie locală”, a subliniat Barna.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.