Coreea de Nord a confirmat testarea unui nou timp de rachetă balistică, lansată de pe mare şi capabilă să transporte o armă nucleară, escaladând semnificativ tensiunile din regiune, comparativ cu testele cu rachete cu rază scurtă de acţiune efectuate începând din luna mai, relatează BBC.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Racheta, capabilă să transporte o armă nucleară, este al 11-lea test efectuat de Coreea de Nord în acest an.

Această rachetă, trasă de pe o platformă marină, poate să fie lansată de pe un submarin, fapt important pentru că înseamnă că statul nord-coreean ar putea lansa rachete din afara teritoriului său.

Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.Forum

Potrivit oficialilor sud-coreeni, racheta a zburat aproximativ 450 de kilometri şi a atins o altitudine de 910 kilometri, înainte de a ajunge în mare. Astfel, racheta a zburat la o altitudine de două ori mai mare faţă de cea a Staţiei Spaţiale Internaţionale. Rachete testate anterior de Coreea de Nord au zburat chiar mai sus.

Racheta a căzut în Marea Japoniei, numită şi Marea de Est. Japonia a anunţat că racheta a căzut în zona sa economică exclusivă, o bandă de 200 de kilometri care înconjoară teritoriul Japoniei.

Testul a avut loc la câteva ore după ce Coreea de Nord a anunţat că discuţiile pe tema nucleară cu Statele Unite vor fi reluate..

Ce se ştie despre această rachetă?

Racheta a fost lasată miercuri de pe mare, la scurt timp după ora 07:00 (marţi, ora 22:00 GMT), la circa 17 kilometri la nord-est de oraşul de pe coastă Wonsan.

Agenţia de presă nord-coreeană KCNA a anunţat joi că racheta a fost de tipul Pukguksong-3, testată la un unghi înalt, şi a avut rolul de a ”combate o ameninţare externă şi să întărească capacitatea de apărare”.

Agenţia a adăugat că ”nu a avut loc un impact negativ asupra securităţii ţărilor vecine”.

Spre deosebire de testele anterioare, nu au existat imagini ale liderului Kim Jong-un la locul de lansare.

În cele 10 teste anterioare efectuate în acest an, au fost lansate proiectile pe termen scurt.

De ce este importantă capacitatea de lansare de pe submarin

Dacă racheta a fost lansată pe o traiectorie standard, în loc de una verticală, ar fi putut călători aproximativ 1.900 de kilometri. Acest lucru ar fi putut să plasese Coreea de Sud şi Japonia în raza de acţiune.

Lansarea de pe un submarin poate face ca rachetele să fie mai greu de detectat şi să le permită să se apropie de alte ţinte.

Se crede că submarinele actuale ale Coreii de Nord, de clasă Romeo, construite în anii 1990, ar avea o rază de acţiune de circa 7.000 de kilometri, potrivit Reuters. Acest lucru ar face posibilă o cursă până în apropierea Hawai.

Submarinele nord-coreene sunt propulsate însă de motoare pe motorină, ceea ce le face gălăgioase şi uşor de identificat.

Un moment grav pentru securitatea regională

Lansarea de către Coreea de Nord a unei rachete Pukguksong-3 de pe un submarin este un moment grav pentru securitatea din regiunea Asiei de nord-Est şi o reamintire a faptului că în ultimii doi ani nu au avut loc discuţii diplomatice, consideră Ankit Panda, analist specializat în Coreea de Nord.

Această rachetă a fost proiectată pentru un submarin, dar nu a fost lansată de pe unul. Inginerii nord-coreeni ar fi putut să considere prea riscant să folosească singurul submarin operaţional capabil sî lanseze rachete balistice în acest test. Dar racheta pare să îşi fi încheiat cu succes zborul.

Pukguksong-3, dacă ar fi zburat la un unghi mai normal, ar fi putut ajunge la principalele patru insule ale Japoniei şi în toată Coreea de Sud, din centru Mării Japoniei.

Mai grav este că reprezintă cel mai mare sistem cu carburant solid folosit de Coreea de Nord. Rachetele cu carburant solid au avantaje mari comparativ cu rachetele cu carburant lichid. Astfel, rachetele cu carburant solid oferă o flexibilitate mai mare şi, spre deosebire de cele cu carburant lichid, nu necesită alimentare şi o pregătire semnificative înainte de lansare.

Acest test scoate în evidenţă de ce Statele Unite trebuie să facă eforturi semnificative pentru a îngheţa progresele calitative ale Coreii de Nord în domeniul tehnologiilor destinate rachetelor.

Ankit Panda este membru senior adjunct al Federation of American Scientists şi autor al cărţii Kim Jong Un and the Bomb, care urmează să fie publicată.

Cum va afecta acest test discuţiile cu Statele Unite

Înainte de acest test cu rachetă, Coreea de Nord şi Statele Unite confirmaseră că ”săptămâna viitoare” vor avea loc discuţii prelimirare referitoare la domeniul nuclear. Nu este clar dacă acestea vor avea loc.

Departamentul de Stat al SUA a reacţionat la acest test cerând Phenianului ”să se abţină de la provocări şi să rămână angajate în negocieri substanţiale şi susţinute” pentru denuclearizare.

Negocierile dintre Statele Unite şi Coreea de Nord s-au blocat după ce un summit dintre preşedintele Trump şi preşedintele Kim, care a avut loc în februarie, la Hanoi, s-a încheiat fără un acord.

Experţii afirmă că proximitatea dintre momentul testului şi cel al anunţului referitor la discuţii a fost deliberată.

"Coreea de Nord vrea să îşi arate clar poziţia în negocieri înainte ca acestea să înceapă”, a declarat pentru AFP Harry Kazianis, de la Center for the National Interest din Washington DC.

Phenianul pare hotărât să determine Washingtonul să renunţe la solicitările anterioare, pentru o denuclearizare completă în schimbul unor promisiuni pentru relaxarea sancţiunilor, a spus Kazianis.

Coreea de Nord nu are dreptul să folosească rachete balistice, potrivit rezoluţiilor Consiliului de Securitate al ONU, şi este supusă sancţiunilor SAU şi ONU din cauza programului său nuclear.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.