Compania lui Elon Musk speră că din al doilea trimestru al anului viitor va putea monta în creier senzori care le pot reda oamenilor funcţii pierdute.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Neuralink va folosi un robot care va introduce în creier un fir pe care este montat un senzor ce seamănă cu o săgeată minusculă şi pe care-l va împinge într-un mod asemănător cu felul în care funcţionează maşinile de cusut.

Diametrul firului introdus reprezintă un sfert din cel al unui fir de păr. Senzorul va recepţiona şi transmite informaţii către suprafaţa craniului, de unde vor fi preluate de un receptor care le va transmite mai departe tot wireless.

Senzorul folosit are 4 x 4 mm şi include peste 10.000 de electrozi, de 1.000 de ori mai mulţi decât în cazul celor mai bune interfeţe pentru tratarea maladiei Parkinson.

Implantul presupune găurirea craniului, însă cei de la Neuralink speră ca în viitor această operaţie să fie realizată cu laserul, pentru a scuti pacientul de vibraţiile neplăcute ale acestei abordări.

Receptorul care preia informaţiile de la senzori va fi montat pe ureche şi va folosi o baterie.

Neuralink a făcut până acum teste pe şoareci, în creierul cărora a putut să introducă până la 1.500 de electrozi, însă acest lucru nu garantează că abordarea va decurge la fel şi în cazul oamenilor.

Dacă sistemul va funcţiona, senzorii implantaţi vor putea reactiva funcţii din creier pe care oamenii le-au pierdut, precum mişcarea membrelor, vederea sau auzul.

Implanturile cerebrale ar putea fi însă şi începutul a ceva mult mai mare, ceva ce Musk numeşte omul augmentat. Magnatul american consideră că aceasta este singura modalitate prin care omul va putea pe viitor să ţină pasul cu inteligenţa artificială: să-şi îmbunătăţească performanţele biologice cu ajutorul tehnologiei.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.