Aflat sub contract cu Los Angeles Galaxy până în decembrie 2019, Zlatan Ibrahimovici nu doreşte încă să se retragă din activitate la 38 de ani.
La câteva zile după mesajul enigmatic postat de suedez pe reţelele de socializare: "Salut, Spania, ghici ce? Voi reveni", Gazzetta dello Sport anunţă că atacantul ar putea ajunge în Italia, la Bologna.
Ibrahimovici ar fi discutat cu oficialii formaţiei italiei şi ar fi promis să ofere răspunsul său în decembrie.
Bologna ocupă locul 13 în campionatul Italiei, echipa fiind antrenată de Sinişa Mihaljovici.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.