Suporterii sunt invitaţi să vină îmbrăcaţi în galben pentru a susţine echipa naţională, luni, la meciul cu Lituania, din Liga Naţiunilor, primul de pe teren propriu după Euro-2024.
După succesul tricolorilor în meciul împotriva Kosovo, câştigat cu 3-0 la Priştina, naţionala României revine acasă pentru a întâlni selecţionata Lituaniei, luni, de la ora 21:45, pe stadionul Steaua din Bucureşti.
Acesta va fi primul meci pe teren propriu al României după participarea la turneul final.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
Suporterii sunt invitaţi să vină îmbrăcaţi în galben pentru a susţine echipa naţională într-un stadion plin.
”Zidul Galben şi Generaţia de Suflet vor cânta împreună imnul naţional, arătând încă o dată unitatea care a impresionat pe toată lumea la Campionatul European. De asemenea, fanii care vor veni la meci vor avea ocazia să se distreze în Arena Fanilor, amplasată în afara stadionului. Aceasta se va deschide cu 3 ore înainte de fluierul de start şi va include jocuri, concursuri şi multe surprize pentru toţi suporterii”, anunţă FRF.
Meciul de la ora 21.45 va fi transmis de Prima TV.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.