Zece suporteri englezi au fost reţinuţi, vineri seară, la Praga, în Oraşul Vechi, după incidente cu forţele de ordine, înaintea meciului din Grupa A a preliminariilor Euro-2020, informează mirror.co.uk.
Incidentele s-au produs în jurul orei locale 19.00 (20.00, în România), în centrul vechi, unde erau strânşi sute de fani la localurile din zonă.
"Totul a început când unul sau doi fani au aruncat cu sticle înspre poliţişti. Sticlele au căzut în preajma maşinilor forţelor de ordine şi la început acestea au fost ignorate. Dar când una dintre sticle a lovit un geam cu gratii al unei maşini de poliţie, forţele de ordine au intervenit", a declarat un martor al incidentelor.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
Forţele speciale au intervenit, folosind gaze lacrimogene. "Părăsiţi zona, nu vă ascundeţi feţele, plecaţi sau vă veţi confrunta cu forţele de ordine!", li s-a transmis fanilor.
Zece suporteri au fost puşi la pământ şi reţinuţi. Anglia a primit 3.800 de bilete la meciul de pe Stadionul Sinobo, de 21.000 de locuri.
Incidentele s-au produs în condiţiile în care poliţia britanică şi Federaţia Engleză de Fotbal (FA) au cerut ca meciul să se dispute mai devreme de ora stabilită, 20.45 (21.45, ora României), tocmai pentru a evita producerea unor altercaţii. UEFA a respins această solicitare.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.