Zdravko Mamici, fost preşedinte al clubului Dinamo Zagreb, a fost condamnat, miercuri, la şase ani şi jumătate de închisoare cu executare pentru că a deturnat 15,7 milioane de euro din bugetul grupării croate şi pentru evaziune fiscală de 1,7 milioane de euro, relatează presa locală, citată de L’Equipe.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Zoran Mamici, fratele şi Zdravko şi fost antrenor la Dinamo Zagreb, şi Damir Vrbanovici, fost conducător al grupării, au fost condamnaţi şi ei la închisoare, ei fiind găsiţi vinovaţi de faptul că l-au ajutat de Zdravko Mamici să plătească mai puţine impozite şi că au distribuit şi primit bani ca mită. Zoran Mamici a fost condamnat la patru ani şi 11 luni de închisoare, iar Vrbanovici la trei ani de închisoare.

Zdravko Mamici, în vârstă de 58 de ani, este o persoană extreme de influentă în fotbalul croat. El a fost preşedinte la Dinamo Zgreb în perioada 2003-2016, dar în acelaşi timp şi agent de jucători, ceea ce i-a permis să pună la punct un sistem prin care jucătorii pe care îi transfera, între care şi Dejan Lovren şi Luka Modrici, primeau o parte a sumei pentru transfer, iar apoi lui îi reveneau sume importante.

Evenimente

5 noiembrie - Gala Profit - Povești cu Profit... Made in Romania
14 noiembrie - Maratonul Agriculturii

Niciunul dintre acuzaţi nu a fost prezent la anunţarea verdictului, la Osijek, unde a fost mutat procesul din cauza unor presupuse legături ale lui Mamici cu anumiţi judecători din Zagreb.

Potrivit Total Croatia News, Mamici a anunţat anterior că este în Bosnia, la Medjugorje, şi că nu încearcă să fugă de autorităţile din ţara sa.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.