Ansu Fati a revenit, duminică, în echipa FC Barcelona după 16 luni în care a fost chinuit de accidentări la genunchi şi la coapsă, iar antrenorul Xavi spune că îl va folosi pe tânărul internaţional spaniol ca vârf de atac.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

"Sunt foarte fericit pentru el. A făcut un efort pentru a fi pregătit de ultima parte a sezonului. El face diferenţa, este special, dar trebuie să avem grijă de el. L-am testat ca număr 9, pentru că eu cred că trebuie să joace în careu. Este un jucător special, care marchează goluri. Îl văd mai mult ca un număr 9, decât ca o extremă. Încă nu şi-a recăpătat ritmul sau capacitatea fizică, dar este fericit", a declarat Xavi, potrivit marca.com.

Ansu Fati, 19 ani, a intrat pe teren în minutul 75 al meciului pe care Barcelona l-a câştigat, pe teren propriu, cu 2-1, în faţa formaţiei Mallorca, în etapa a XXXIV-a a LaLiga. El l-a înlocuit pe Aubameyang.

Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.Forum

Fati nu mai evoluase din 12 ianuarie, de la partida cu Real Madrid, din semifinalele Supercupei Spaniei. El a jucat în acest sezon doar 11 meciuri (cinci goluri marcate), şase în campionat, trei în LIga Campionilor, unul în Cupa Spaniei şi unul în supercupă.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.