WTA a anunţat, miercuri, că a cerut autorităţilor chineze „să se întâlnească în privat cu Shuai Peng pentru a discuta situaţia sa”, relatează AFP.
„Am primit confirmarea că Peng este în siguranţă şi confortabilă, dar încă nu am întâlnit-o personal”, se menţionează în comunicat.
Peng Shuai, câştigătoarea la dublu la Wimbledon şi Roland Garros, care împlineşte 37 de ani pe 8 ianuarie şi este acum retrasă din activitate, a dispărut timp de aproape trei săptămâni în 2022, după ce l-a acuzat pe fostul vicepremier Zhang Gaoli, cu 40 de ani mai mare, că a forţat-o să întreţină relaţii sexuale pe parcursul mai multor ani.
5 noiembrie - Gala Profit - Povești cu Profit... Made in Romania
14 noiembrie - Maratonul Agriculturii
Preşedintele CIO, Thomas Bach, şi jurnaliştii de la cotidianul sportiv francez L'Equipe au putut vorbi pe rând cu jucătoarea în timpul Jocurilor Olimpice de iarnă de la Beijing din 2022, dar ea a fost mereu însoţită. Videoclipurile care o arată în public în China nu au fost, de asemenea, suficiente pentru a înlătura îndoielile cu privire la siguranţa ei şi la libertatea ei de mişcare şi exprimare.
„Rămânem fermi pe poziţia noastră, continuăm să ne gândim la Peng Shuai şi WTA continuă să lucreze la o rezolvare a cazului", mai arată comunicatul de presă de miercuri. „Întotdeauna am spus că sperăm să putem relua turneele WTA din regiune, dar nu vom face compromisuri asupra principiilor noastre fundamentale pentru a realiza acest lucru”, insistă textul.
În septembrie anul trecut, WTA a anunţat „în conformitate cu un contract pe termen lung” că circuitul ar putea reveni în China în 2023, dar doar dac[ se va găsi o rezolvare a cazului Peng Shuai.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.