Campioana Corona Braşov a fost învinsă şi joi, în deplasare, de deţinătoarea Ligii Campionilor, Trentino Itas, scor 3-0, în manşa retur din faza play-off a CEV Cup. Trentino s-a impus şi în tur, obţinând astfel calificarea în sferturile de finală.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Scorul pe seturi a fost 25-17, 25-18, 25-17.

În tur, Trentino, la care joacă şi internaţionalul român Bela Bartha, a câştigat cu 3-1, iar cu dublul succes se califică în sferturile de finală ale CEV Cup.

Campioana României s-a calificat în play-off după ce a eliminat în optimi formaţia estonă Selver Taltech Tallin (3-0 şi 3-0), iar anterior a trecut de Vojvodina Novi Sad (3-1 şi 3-0).

Corona a început sezonul în Liga Campionilor, dar a ratat grupele, cu un bilanţ în cele trei tururi preliminare de trei victorii şi trei eşecuri. Echipa antrenată de Laurenţiu Lică joacă pentru prima dată în cupele europene, la doar doi ani de când a promovat, interval în care a câştigat şi titlul naţional.

În optimi nu s-au calificat Arcada Galaţi, 1-3 şi 0-3 chiar cu Trentino, dar nici Rapid Bucureşti, eliminată de Selver Taltech Tallin, cu dublu 3-1.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.