Echipa de volei feminin SCM Craiova a anunţat, luni, cooptarea în staful tehnic a antrenorului Marius Măcicăşan.
”Sport Club Municipal Craiova îi urează bun-venit lui Marius Măcicăşan, cel care se va alătura staff-ului tehnic al echipei noastre de volei feminin. Acesta va ocupa funcţia de antrenor principal, iar Lucian Zlotea va fi team-manager al formaţiilor de volei ale SCM Craiova”, a transmis clubul SCM Craiova.
Marius Măcicăşan a fost antrenorul principal al echipei Rapid Bucureşti în perioada 2019-2022.
Anterior, la CSM Bucureşti, din funcţia de antrenor secund, şi-a adus contribuţia la obţinerea unui titlu naţional şi a trofeului Challenge Cup.
De asemenea, noul tehnician al SCM Craiova a fost şi parte a stafului naţionalei României, în intervalul 2017-2022.

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.