Fostul selecţioner Victor Piţurcă, reţinut luni, în dosarul care vizează achiziţii realizate în timpul pandemiei, a fost pus în libertate marţi dimineaţă. Obiectul dosarului îl reprezintă contracte pentru livrarea unor utilaje neconforme de producere a măştilor care au prejudiciat ROMARM cu peste 8,6 milioane de lei. De asemenea, este vorba despre măşti neconforme pentru MApN. În acelaşi dosar a fost reţinut şi directorul Romarm Gabriel Ţuţu,

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

La ieşirea din arest, fostul selecţioner a declarat: ”Nu am nicio treabă cu această afacere”.

De asemenea, le-a transmis jurnaliştilor că vor vedea în curând despre ce este vorba.

Piţurcă a fost pus în libertate la expirarea celor 24 de ore de reţinere. 

El şi fiul său, Alexandru, s-au aflat marţi dimineaţă la sediul DNA, pentru noi audieri. Ulterior, a fost adus şi şeful Romarm, Gabriel Ţuţu.

Procurorii DNA au anunţat official, luni, că au dispus reţinerea pentru 24 de ore, începând cu data de 30 ianuarie 2023, a lui Gabriel 

Ţuţu, director general al CN Romarm SA, în sarcina căruia s-a reţinut comiterea infracţiunilor de: abuz în serviciu cu consecinţe deosebit de grave, dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit; trafic de influenţă în formă continuată; fals intelectual, precum şi a lui Piţurcă.

În  ordonanţa de reţinere se arată că, pe fondul pandemiei generate de virusul COVID – 19, în perioada 19 martie 2020 – 16 septembrie 2021, Ţuţu ar fi încheiat cu o asociere de firme din care făcea parte şi o societate controlată de Piţurcă. ”în condiţii dezavantajoase pentru compania pe care o conducea, două contracte de achiziţie publică (ce vizau cumpărarea a şapte utilaje neconforme de producere a măştilor de protecţie)”.

”Prin demersurile menţionate mai sus, CN Romarm SA a fost prejudiciată cu suma de 8.647.584 lei, reprezentând contravaloarea utilajelor menţionate mai sus, valoarea materiei prime şi ulterior contravaloarea unor piese şi servicii conexe (în afara contractului)”, au precizat procurorii DNA.

Potrivit acestora, într-un context asemănător, în perioada 19.03.2020 - 10.04.2020, suspectul Ţuţu Gabriel ar fi pretins, printre altele, de la reprezentanţii societăţilor implicate în achiziţiile de mai sus introducerea într-un circuit comercial de livrare măşti de protecţie neconforme către Ministerul Apărării Naţionale (MApN) a unui prieten de-al său, fără ca acesta să desfăşoare activităţi comerciale reale auxiliare contractului de livrare produse de protecţie şi efectuarea unor plăţi către acesta, (40% din cota de profit rezultată) sub aparenţa unui contract de consultanţă.

”În schimbul acestor „servicii” suspectul Ţuţu Gabriel ar fi lăsat să se creadă că are influenţă asupra funcţionarilor din cadrul M.Ap.N. şi că îi va determina pe aceştia să încredinţeze direct şi fără proceduri publice  contractele de furnizare, dar şi să efectueze recepţia fără problemă a produselor respective şi să achite la timp facturile emise în acest sens. În contextul menţionat mai sus, suspectul Ţuţu Gabriel ar fi primit printr-un intermediar suma de 50.000 lei”, a mai transmis DNA.

Instituţia a precizat că se desfăşoară acte de urmărire penală şi faţă de alte persoane.

Libertatea scria în urmă cu un an că 98% dintre banii aferenţi unui contract încheiat de MApN cu firma Helios Dentserv, care a presupus distribuirea a 100.000 de măşti FFP3 în unităţile sanitare ale Ministerului, au revenit firmei PAV Green Energy, al cărei unic asociat este Alexandru Victorio Piţurcă (38 de ani), fost fotbalist şi fiul antrenorului Victor Piţurcă. Ulterior, experţii au transmis că măştile FFP3 nu respectă standardele de rezistenţă împotriva germenilor. Inspecţia Muncii informa Ministerul că măştile fuseseră testate de un laborator neacreditat de guvernul chinez.

 

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.