Sportiva sud-coreeană Kim Ye-ji, una dintre vedetele Jocurilor Olimpice de la Paris, îşi va suspenda cariera pentru a petrece timp cu familia sa, a declarat duminică agentul său pentru AFP.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Medaliata olimpică de argint la tir cu pistolul de 10 metri „îşi va suspenda temporar cariera sportivă... pentru a petrece timp cu fiica sa cea mică”, a declarat agentul său Yang Yong-sik.

În cadrul acestei decizii, sportiva în vârstă de 32 de ani nu îşi va reînnoi contractul cu echipa sa, care expiră în decembrie, a adăugat el.

Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.Forum

Kim Ye-ji s-a simţit, de asemenea, obosită de interesul crescând al publicului faţă de ea, precum şi de „comentariile răutăcioase de pe internet şi de străinii care îi cer bani”, a dezvăluit agentul.

„Nu se pune problema ca Kim să se retragă din tir” în competiţie, a subliniat el, ci să «îşi ia o pauză şi să compenseze timpul pe care nu l-a putut petrece cu familia».

Într-un interviu acordat AFP în octombrie, tirista a declarat că speră să concureze până la vârsta de 50 de ani.

Un scurt videoclip filmat în luna mai, în timpul unui eveniment din cadrul Cupei Mondiale de fotbal de la Baku, apoi atitudinea ei foarte calmă, combinată cu ochelari de tir futuristici şi o şapcă de baseball purtată pe dos în timpul Jocurilor de la Paris din această vară, au transformat-o pe Kim Ye-ji într-un fenomen viral, în special datorită numeroaselor montaje distribuite pe scară largă pe reţelele sociale.

Popularitatea sa online i-a adus chiar şi laude din partea miliardarului Elon Musk, care a sugerat pe reţeaua sa de socializare X că ea „ar trebui să joace într-un film de acţiune”. „Nu este nevoie de actorie”, a scris el la sfârşitul lunii iulie.

Kim Ye-ji îşi va face în curând debutul pe ecran alături de actriţa şi influenţatoarea indiană Anushka Sen într-un serial intitulat „Crush”, a dezvăluit în septembrie un purtător de cuvânt al companiei de divertisment Asia Lab din Seul.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.