Sportiva sud-coreeană Kim Ye-ji, care a cucerit internetul prin prezenţa sa la Jocurile Olimpice de la Paris, a obţinut primul ei rol de actriţă - ca asasină, relatează AFP.
Kim, care a câştigat medalia de argint la proba de pistol cu aer comprimat 10 metri, a devenit un fenomen pe reţelele de socializare datorită ochelarilor futuristici pe care îi poartă pentru a-şi îmbunătăţi precizia şi a stilului său cool, care i-a adus porecla de "asasinul zâmbitor" la ea acasă.
Pe măsură ce videoclipurile cu ea au devenit virale, sportiva a atras laude din partea unor celebrităţi precum Elon Musk.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
„Ar trebui să fie distribuită într-un film de acţiune. Nu este nevoie de actorie!” a scris Musk pe platforma de socializare X la acea vreme.
Acum, ea va juca rolul unui asasin în "Crush", un serial spinoff al proiectului cinematografic global "Asia", a declarat vineri pentru AFP un purtător de cuvânt al companiei de divertisment Asia Lab, cu sediul la Seul.
Kim va juca alături de actriţa indiană Anushka Sen.
De când a câştigat medalia de argint, un scurt clip care o arată pe Kim la Cupa Mondială de la Baku din mai a devenit viral, generând creaţii ale fanilor, meme-uri nesfârşite şi editări multiple ale clipului în stilul K-pop.
În august, Kim a semnat cu o agenţie sud-coreeană de talente pentru a o asista în gestionarea activităţilor sale extracurriculare, iar de atunci a apărut într-o şedinţă foto pentru Louis Vuitton.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.