Max Verstappen şi-a adăugat sâmbătă numele la lista triplilor campioni din Formula 1, însă pilotul Red Bull s-ar putea să fie abia la început de drum, relatează Reuters.
Pilotul, care a împlinit 26 de ani în urmă cu o săptămână, este al doilea cel mai tânăr triplu campion din toate timpurile, după germanul Sebastian Vettel, care a cucerit de patru ori titlul de campion.
El se alătură brazilienilor Ayrton Senna şi Nelson Piquet, austriacului Niki Lauda, britanicului Jackie Stewart şi australianului Jack Brabham, care au câştigat trei titluri.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
Doar Vettel, francezul Alain Prost (patru), argentinianul Juan Manuel Fangio (cinci), Michael Schumacher şi Lewis Hamilton (şapte fiecare) au câştigat mai multe titluri de la înfiinţarea campionatului, în 1950.
Chiar şi în acest sezon, Verstappen poate să îşi doboare propriul record de victorii într-un an, să depăşească recordul de 51 de victorii din carieră al lui Prost şi să obţină mai multe puncte decât oricine într-un singur sezon.
Spaniolul Fernando Alonso, de două ori campion mondial, concurează încă la 42 de ani, iar britanicul Lewis Hamilton, de şapte ori campion, la 38 de ani.
"Cred că următorii ani vor fi şi mai buni pentru Max, ca să fiu sincer", a declarat Alonso reporterilor pe circuitul Lusail din Qatar, unde Verstappen a obţinut titlul după un sprint.
Max Verstappen a calificat drept "incredibil" sentimentul câştigării celui de-al treilea titlu de campion mondial de Formula 1, după ce olandezul a ocupat locul 2 în cursa de sprint din Qatar.
"Incredibil, băieţi", a spus Verstappen în timpul turului său de cool-down. "Nu ştiu ce să spun. Un an incredibil. Vă mulţumesc că mi-aţi oferit o astfel de maşină. A fost o plăcere până acum în acest an. Vreau doar să le mulţumesc tuturor celor de aici de pe circuit, de la fabrică, pentru că au depus tot efortul. Nu vă pot mulţumi îndeajuns de mult pentru că am reuşit asta şi, pe lângă toate lucrurile legate de performanţă, a fost o plăcere să lucrez cu voi toţi, iar asta cu siguranţă contează cel mai mult în cele din urmă. Vă mulţumesc foarte mult."
"Bineînţeles, un sentiment fantastic. A fost un an incredibil, o mulţime de curse minunate. Desigur, super mândru... şi să fiu de trei ori campion mondial este pur şi simplu incredibil”, a declarat apoi Verstappen pentru presă.
Întrebat dacă se gândeşte deja la viitoarele titluri, Verstappen a răspuns: "Vom vedea ce se va întâmpla. Mă bucur de acest moment şi sper, desigur, să putem menţine acest moment pentru o vreme."
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.
Citește și...