Italianul Valentino Rossi, care a fost testat pozitiv cu coronavirus şi este indisponibil astfel pentru Marele Premiu al Aragonului la MotoGP, va rata şi etapa următoare, GP-ul Teruel.
El nu va fi înlocuit cu alt pilot, a anunţat echipa Yamaha.
Rossi este izolat la domiciliu, în Tavullia.
5 noiembrie - Gala Profit - Povești cu Profit... Made in Romania
14 noiembrie - Maratonul Agriculturii
Conform măsurilor luate de guvernul italian pentru limitarea propagării coronavirusului, orice persoană testată pozitiv trebuie să se autozioleze zece zile după momentul în care a făcut testul. În cazul lui Rossi, prima zi este 15 octombrie.
Înainte să îşi reia activitatea normală, Rossi va trebui să fie testat din nou şi ca rezultatul să fie negativ. Astfel, italianul ar putea concura cel mai devreme la GP-ul Europei, la Valencia, în 6-8 noiembrie.
GP-ul Aragonului are loc în acest weekend, la Alcaniz, iar GP-ul Teruel se va desfăşura săptămâna viitoare, pe acelaşi circuit.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.