Clubul UTA Arad a anunţat, luni, că l-a achiziţionat pe atacantul lituanian Karolis Laukzemis. Fotbalistul a fost prezentat oficial în prezenţa antrenorului Laszlo Balint şi a agentului Bogdan Apostu.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

"Sunt fericit că am ajuns la acest club mare, UTA Arad. Abia aştept primul meci acasă, pe acest stadion minunat, în faţa acestor fani minunaţi. Sper să am parte de o perioadă bună aici şi să îmi ajut cât de mult pot echipa", a declarat fotbalistul.

"Este un atacant puternic, un atacant pe care l-am căutat inclusiv în vară. Din fericire, acum s-a ivit această oportunitate, am putut să-l aducem. Karolis este primul atacant, pentru că mai vrem să aducem un atacant, mai vrem să aducem un mijlocaş ofensiv care să poată evolua în benzi, atât stânga, cât şi dreapta. Avem discuţii şi cu un jucător român, dar în principal, jucătorii de atac sunt toţi străini”, a afirmat şi Laszlo Balint.

Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.Forum

În vârstă de 29 de ani, Laukzemis este titularul postului de atacant în naţionala Lituaniei, iar ultima echipă pentru care a evoluat a fost Kaysar, din Kazakhstan. Crescut la clubul Atlantas din ţara natală, atacantul a mai evoluat în trecut pentru Lokomotiv Vilnius, Granitas, Suduva, Jelgava, Istra, Tabor Sezana şi Hiberians FC. 

Karolis Laukzemis s-a alăturat apoi colegilor săi pentru primul antrenament al anului, iar miercuri va pleca în Antalya, acolo unde UTA Arad va face stagiul de pregătire al iernii. 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.