Liderul WTA, Simona Halep, a acces, sâmbătă, în optimi la Roland Garros, al doilea turneu de Grand Slam al anului, după ce a trecut de germana Andrea Petkovic, locul 107 WTA, în două seturi, scor 7-5, 6-0. Simona Halep a declarat, sâmbătă, după calificarea în optimi la Roland Garros, că se aştepta la un meci greu cu germana Andrea Petkovic, subliniind că este fabulos că atâţia oameni au venit să o vadă pe terenul 18 de la French Open.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

"M-am aşteptat la un meci greu, am mai jucat cu ea, a fost o bătălie grea în primul act, psihologic m-am bucurat că am câştigat primul set. Este o adevrsară redutabilă. E ceva fabulos că atâţia oameni au venit să mă vadă pe terenul 18, au fost mulţi români, este minunat", a declarat Halep la Eurosport.

Halep a fost condusă cu 2-0 în primul set, dar apoi şi-a recuperat break-ul şi a dus scorul la 2-2. După ce au mers "cap la cap" până la 5-5, Halep a reuşit break-ul la 6-5 şi s-a impus cu 7-5, după 56 de minute de joc.

În setul doi, după primul ghem câştigat de Halep, Petkovic a acuzat dureri la genunchiul drept având nevoie de intervenţia medicului.

De atunci, setul doi a fost un "galop de sănătate" pentru Halep, care s-a impus cu scorul de 6-0.

În total, meciul a durat o oră şi 28 de minute.

În optimi, Halep va evolua contra belgience Elise Mertens, favorita 16, pe care a întâlnit-o o singură dată, în acest an, în turul doi la Madrid Open, când sportiva din România s-a impus, scor 6-0, 6-3.

Calificarea în optimi este recompensată la RG cu un premiu de 222.000 de euro şi cu 240 de puncte WTA.

În 2017, Simona Halep a ajuns până în finală la French Open, meci pe care l-a pierdut în faţa letonei Jelena Ostapenko, scor 6-4, 4-6, 3-6. Ea a fost finalistă şi în 2014.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.