Reprezentativa României a învins Cipru, scor 4-1 (2-0), luni seară, pe Arena Naţională, şi este lider în grupa C2 din Liga Naţiunilor. România are 15 puncte, dar aşteaptă decizia UEFA referitoare la meciul abandonat cu Kosovo.
Tricolorii au deschis scorul încă din minutul 2 al meciului de pe Arena Naţională. Mihăilă a pasat pentru Bîrligea şi acesta a depăşit doi apărători adverşi, învingându-l pe Demetriou pentru 1-0.
Ciprioţii au încercat poarta lui Niţă prin călcâiul lui Sotiriou, din minutul 29, iar în minutul 42 elevii lui Mircea Lucescu au făcut 2-0. Bîrligea a trimis spre poartă şi goalkeeperul Demetriou a respins până la Răzvan Marin care a şutat din careu înscriind.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
Prima parte a reprizei secunde a aparţinut oaspeţilor, care au masat echipa naostră în propria jumătate de teren, iar în minutul 52 au şi înscris. Pittas a trimis în plasă la o greşeală a lui Radu Drăguşin şi scorul devenea 2-1 pentru România. Zece minute mai târziu Marius Marin a gafat, Pittas a pătruns în careu şi numai intervenţia excelentă a lui Niţă ne-a salvat de la egalare. Niţă s-a şi accidentat la această fază, fiind înlocuit de Târnovanu.
Cipriotul Laifis a primit două cartonaşe galbene în numai trei minute şi a fost eliminat, iar tricolorii au revenit în atac. Mai întâi a înscris Răzvan Marin, în minutul 80, căpitanul României ajungând la şase goluri marcate în această ediţie de Liga Naţiunilor.
Trei minute mai târziu a venit şi golul de 4-1, marcat de Florinel Coman, din pasa lui Ianis Hagi, iar România s-a impus şi este pe primul loc în grupa C2, cu 15 puncte, urmată de Kosovo, cu 12 puncte. Tricolorii aşteaptă acum decizia UEFA după meciul suspendat cu naţionala statului Kosovo.
ROMÂNIA: Niţă – A. Raţiu, Drăguşin (A. Burcă 67), Paşcanu, Bancu - R. Marin, M. Marin (Fl. Coman 67), Olaru (Şut 67) - I.Hagi, Bîrligea, Mihăilă (Al. Mitriţă 84). SELECŢIONER: Mircea Lucescu
CIPRU: Demetriou – Karo (Antoniou 46), Andreou, Laifis, Anderson Correia - Loizou, Spoljaric (Charalampous 46), Artymatas, Kakoulli (Pittas 46) – Tzionis (Makris 74), Sotiriou (Panagiotou 79). ANTRENOR: Sofronis Avgousti
Cartonaşe galbene: - / Karo 16, Antoniou 52, Laifis 74
Cartonaş roşu: Konstantinos Laifis (Cipru) min. 77
Arbitri: Luca Pairetto - Davide Imperiale, Alessio Berti – Rosario Abisso
Arbitri VAR: Paolo Mazzoleni - Valerio Marini
-------------------------------------------------------------------------------------------------------------------
UPDATE
Florinel Coman a dus scorul la 4-1, în minutul 85, când a înscris din pasa lui Ianis Hagi.
UPDATE
Răzvan Marin a reuşit dubla, după ce a marcat în minutul 80
UPDATE
Laifis a fost eliminat în minutul 77.
UPDATE
Pittas a redus din diferenţă după un gol marcat în minutul 52.
UPDATE
Căpitanul Răzvan Marin a majorat scorul, după ce a marcat în minutul 42.
UPDATE
Daniel Bîrligea a marcat primul său gol la echipa naţională, chiar la debutul ca titular.
Atacantul a marcat în secunde 80.
ŞTIREA INIŢIALĂ
ROMÂNIA: 1. Niţă – 2. Raţiu, 3. Drăguşin, 5. Paşcanu, 11. Bancu – 18. R. Marin (cpt.), 6. M. Marin, 21. Olaru – 10. Hagi, 9. Bîrligea, 13. Mihăilă. Selecţioner: Mircea Lucescu
Rezerve: 12. Sava, 16. Târnovanu – 4. Manea, 7. Alibec, 8. Şut, 14. Miculescu, 15. Burcă, 17. F. Coman, 19. Drăguş, 20. M. Ilie, 22. Mitriţă, 23. Sorescu
CIPRU: 13. D. Demetriou – 2. Karo, 16. Andreou, 19. Laifis, 8. Anderson Correia – 17. Loizou, 6. D. Spoljaric, 18. Artymatas-cpt., 11. Kakoulli – 21. Tzionis, 10. Sotiriou. Selecţioner: Sofronis Avgousti
Rezerve: 1. Mall, 22. Michael – 3. Panagiotou, 4. Shelis, 5. Charalampous, 7. Antoniou, 9. Pittas, 12. Satsias, 15. Sotiriou, 23. Makris
Meciul este arbitrat de italianul Luca Pairetto, ajutat de Davide Imperiale şi Alessio Berti.
Rezervă este Rosario Abisso.
Imnul României a fost cântat de Feli.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.